După izbucnirea scandalului generat de rambursările ilegale de TVA de la Reşiţa, adversarii lui Mircea Banias l-au atacat fără menajamente, cerându-i să demisioneze din toate funcţiile. Înainte ca instanţa să se pronunţe, gruparea Mariei Stavrositu, din care face parte şi Laurenţiu Mironescu, a trecut la desfiinţarea lui Banias.
La acea oră, cu o singură piatră de moară în casă, Gigi Chiru, în postura de lider al PDL Constanţa, mai avea oarecum loc de întors. Acum, cu Laurenţiu Mironescu pe aceeaşi platformă cu Banias, situaţia devine critică pentru organizaţia de partid pe care o conduce, inclusiv pentru domnia sa, în perspectiva alegerilor locale. Până acum, exista un aşa-zis nucleu al imaculaţilor, cazul Banias fiind o adevărată mană cerească pentru cei dornici să pozeze în justiţiari, atât în interiorul partidului, cât şi în disputele cu ceilalţi adversari politici.
Implicarea lui Mironescu în acest nou scandal de corupţie aruncă PDL Constanţa într-un mare con de umbră, în condiţiile în care domnia sa reprezenta un etalon în materie de credibilitate şi conduită. Mai mult decât atât, Laurenţiu Mironescu era considerat, şi prin prisma influenţei sale în anumite cercuri ale Puterii, un veritabil ” vârf de lance” în disputele din ce în ce mai tensionate cu pesediştii de pe plan local. Dosarul „Mafia portuară”, cum îl numesc unii, a tăiat, în perspectiva alegerilor din 2012, serios din elanul PDL Constanţa, care şi-a propus să câştige cât mai multe primării.
Ştiu că domnul Chiru s-a bucurat că a câştigat alegerile de partid, e un lucru firesc, dar, atenţie, situaţia organizaţiei sale s-a complicat enorm faţă de momentul debarcării lui Banias. În prezent, PDL Constanţa se confruntă cu o situaţie foarte gravă în materie de imagine. Pot spune că ne aflăm într-un moment fără precedent, ceea ce face ca şi misiunea lui Gigi Chiru să fie una extrem de grea. Mai ales că Laurenţiu Mironescu face parte dintre cei care au dorit debarcarea lui Banias din fruntea partidului. Ca să vină Chiru.