4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialPact cu... presa

Pact cu… presa

Conducerea PSD Constanta a anuntat ca intentioneaza sa-si imbunatateasca relatiile cu presa locala. Este adevarat ca, in ultimii ani, in special in perioada cand in fruntea acestei formatiuni politice se afla Petre Stanca, relatiile cu o anumita parte a presei s-au degradat foarte mult. Din pacate, rafuielile domnului Stanca Petre cu diversi ziaristi locali, pe care i-a tarat prin tribunale, au daunat considerabil imaginii partidului. Unii dintre confratii nostri au fost gratulati in fel si chip, chiar amenintati, cum s-a intamplat cu Fery Predescu, de la Radio Sky, si nu numai, impiedicati, prin diverse metode si mijloace, sa-si faca meseria. Din acest punct de vedere, noua echipa care a preluat sefia PSD Constanta a plecat la drum cu un mare handicap. Unele antipatii persista si acum, in ciuda faptului ca noul PSD a facut eforturi pentru revenirea la un dialog normal. Intre timp, pe plan local, s-au produs cateva mutatii importante, cum ar fi, de pilda, desprinderea unor publicatii de PSD, pentru a se alatura sustinatorilor Aliantei D.A. La Constanta, partidele incep sa-si stranga randurile si sa reevalueze stadiul relatiilor lor cu presa. Cei care nu au prea mult succes in fata presei centrale, recunoscand acest lucru, au pus ochii pe ziarele din teritoriu. E posibil ca anumiti lideri de partid sa simta deja in spate racoarea anticipatelor si, luand in calcul aceasta varianta, sa incerce sa se puna bine cu ziaristii din teritoriu. Nimic nou sub soare! Ne confruntam deseori cu situatii de acest gen. Dupa ce presa este ticalosita, subit, devine utila si dragalasa! Cunoastem si la Constanta politicieni care, in campania electorala, au facut curte nebuna unor ziare si ziaristi. Dupa ce si-au vazut sacii in caruta, au uitat subit de presa, incepand chiar sa o blameze in fel si chip. S-a intamplat sa fim boicotati de indivizi sau formatiuni politice de la care nu ne-am asteptat la un asemenea gest! Unii au avut grija sa ne lase un cod penal excesiv pe cap. Altii gandesc sub gaoacea puterii, cum procedeaza diversi ministri, sa faca ziaristilor viata cat mai grea! Setea de razbunare l-a scos, ca pe un sarpe, pe ministrul Sanatatii, domnul Nicolaescu, la drumul mare! Politicienii constanteni isi revizuiesc atitudinea fata de presa. Ma indoiesc ca strategia lor va reusi pe deplin, chiar daca s-au vazut impacari spectaculoase si la case mai mari. Suparatoare este insa atitudinea unor domni parlamentari din arcul Puterii, care se comporta precum fostii activisti. Au pretentia sa-i lauzi tot timpul si, daca ii critici, iau foc! Sa fim seriosi, nici chiar asa! Fite si pretentii, dar, uitati-va si-n ochii presei!

Cele mai citite

Creștere spectaculoasă a salariilor românilor, de 22 de ori în ultimii 25 de ani

Salariul mediu net în România a atins în octombrie 2024 un nou record, ajungând la aproape 5.300 de lei pe lună, ceea ce reprezintă...

Banca Națională a României lansează o monedă din aur dedicată Tezaurului de la Apahida

Banca Națională a României (BNR) anunță lansarea, începând de luni, a unei monede din aur cu tema "Istoria aurului – Tezaurul de la Apahida",...

Comisia Europeană menține politicile stricte privind emisiile auto, în ciuda presiunilor

Comisia Europeană nu are în vedere modificarea politicilor actuale pentru reducerea emisiilor de carbon ale autoturismelor, a declarat comisarul pentru climă, Wopke Hoekstra, într-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă