2.4 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialLa limita evaziunii fiscale

La limita evaziunii fiscale

Din cei aproximativ 10.500 de dascăli constănţeni, numai 13 şi-au declarat la Fisc, în 2010, veniturile obţinute din meditaţii.

Majoritatea profesorilor nu-şi declară la Fisc veniturile obţinute din meditaţii. La nivelul judeţului sunt angajaţi circa 10.500 de dascăli, însă numai 13 din aceştia şi-au declarat veniturile pe care le obţin din meditaţii. Suma declarată a fost 86.396 lei, iar impozitul încasat de 4.576 lei.

Teoretic, profesorii sunt nevoiţi să îşi declare la Fisc în fiecare an veniturile obţinute din meditaţii, activităţi culturale, sportive sau din alte tipuri de activităţi pe care le fac cu elevii după finalizarea orelor de la şcoală. Realitatea este că, din cauza salariilor mult prea mici, dascălii recurg la aceste metode pentru a-şi suplimenta veniturile. „M-am înregistrat la finanţe şi plătesc impozit pentru că nu vreau să am probleme cu legea. Am un salariu de circa 1.000 de lei şi doi copii de crescut. Dacă n-aş medita, nu m-aş descurca”, a declarat o profesoară.

Cei mai solicitaţi dascăli rămân cei care predau limba şi literatura română, matematica şi limba engleză. Pentru două ore de pregătire suplimentară părinţii scot din buzunar între 40 şi 50 de lei. Se face o reducere de bani doar dacă se strâng la masă mai mulţi elevi. Pregătirea pentru admiterea în facultate este mai costisitoare, două ore de meditaţie costând 100 de lei şi chiar mai mult dacă meditatorul are grad universitar.

Cu toate acestea, mulţi dascăli constănţeni care meditează spun că de vreo doi ani nu mai au aşa multe meditaţii din cauza crizei financiare.

Cele mai citite

Top 5 cadouri Xiaomi pentru tine și cei dragi și o invitație la întâlnire cu tehnologia

De Crăciun, Xiaomi vine cu ideile perfecte de cadouri, pentru tine, pentru familia ta și pentru cei mai buni prieteni patrupezi care-ți sunt mereu...

Un trio rar de fosile de dinozauri, vândut la licitație pentru suma impresionantă de 15,7 milioane de dolari

Un trio rar de fosile de dinozauri a fost vândut la licitație pentru suma impresionantă de 12,4 milioane de lire sterline (15,7 milioane de...

Cu ce vedete se vor înfrunta „tricolorii” în preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România și-a aflat adversarele din Grupa H a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2026, o grupă accesibilă în care "tricolorii" se vor lupta cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă