4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialÎn PNL, cu stângul în dreptul

În PNL, cu stângul în dreptul

De când a preluat şefia PNL Mangalia, Sorin Andrei a devenit ţinta preferată a celor care continuă să acţioneze în umbra deputatului pedelist Zanfir Iorguş, figură proeminentă a politichiei locale. Paradoxal, în ciuda bunelor sale intenţii, ca viceprimar al oraşului, domnul Andrei este bruiat de liberalii care reprezintă aripa Oleniuc, în fapt, fostul preşedinte al partidului.

În esenţă, Sorin Andrei este ameninţat cu suspendarea pe motiv că nu votează după cum i se dictează! Întâmplător sau nu, această chestiune reprezintă una dintre suferinţele personale ale deputatului Iorguş, care, la rândul său, are ce are de împărţit cu primarul Tusac. Cum parlamentarul mangaliot şi-a anunţat voalat intenţia de a candida la şefia Primăriei, e de înţeles interesul acestuia ca situaţia din Mangalia să fie naşpa! Sigur, în discursurile lor electorale, politi-cienii invocă adeseori interesul general. În realitate, îşi dau reciproc la gioale, chiar dacă, pentru a ieşi dintr-o conjunctură nefericită, mult mai utilă ar fi unirea tuturor forţelor de pe plan local. După ce a fost „uns” viceprimar, liberalul Andrei a înţeles să lase deoparte ambiţiile politice şi să lucreze în folosul urbei sale.

Cu mult înainte de înfiinţarea USL, a făcut echipă cu primarul Tusac. Când cei doi au început să schimbe câte ceva în oraş, Sorin Andrei a fost avertizat că îl paşte o grea suspendare, iniţiativa aparţinând unor colegi de-ai săi din PNL! Faţă de situaţia creată, mă surprinde faptul că onor conducerea PNL Constanţa pare să fie de acord cu „expulzarea” lui Sorin Andrei. Chiar dacă domnul Oleniuc se bucură de sprijinul senatorului Haşotti, ar fi păcat ca partidul să fie îngenuncheat în numele unor orgolii personale. Spre satisfacţia şi deliciul lui Iorguş, conflictul liberal ameninţă stabilitatea USL. Pe de altă parte, e păcat ca liberalii să dea cu piciorul unei situaţii favorabile în plan electoral şi nu numai! De fapt, nu ne întrece nimeni la sportul nostru naţional, datul cu stângul în dreptul! Nu-i aşa, domnule Haşotti!

Cele mai citite

Republica Moldova: Guvernul Recean rămâne în funcție, după ce moțiunea de cenzură a eșuat

Moțiunea de cenzură înaintată de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor împotriva Guvernului condus de premierul Dorin Recean a fost respinsă în Parlamentul Republicii Moldova. Doar 18...

Banca Națională a României lansează o monedă din aur dedicată Tezaurului de la Apahida

Banca Națională a României (BNR) anunță lansarea, începând de luni, a unei monede din aur cu tema "Istoria aurului – Tezaurul de la Apahida",...

Guvernul și Fondul European de Investiții , un nou fond de 100 de milioane de euro pentru investiții în tehnologie

Guvernul României, în parteneriat cu Fondul European de Investiții (FEI), a anunțat alocarea a 100 de milioane de euro pentru susținerea fondurilor de investiții...
Ultima oră
Pe aceeași temă