4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO Demolare cu scandal în Mamaia. O parte din hotelul controversatului George...

FOTO Demolare cu scandal în Mamaia. O parte din hotelul controversatului George Bosânceanu a fost dărâmată

După aproape patru ani de somaţii şi ameninţări, autorităţile statului au început demolarea anexelor hotelului Histria din Mamaia, care, spun ele, a fost extins ilegal pe domeniul public. Câteva buldozere, zeci de jandarmi, oa­meni de pază, mascaţi, directori de instituţii şi prefectul au participat la acţiune. A început cu scandal, pentru că doi chiriaşi nu vroiau sub nici un chip să elibereze mansarda, care urma să fie demolată. A fost nevoie de însuşi şeful DIAS Constanţa, Emil Moraru, care a negociat personal cu protestatarii. Într-un târziu, aceştia au acceptat să elibereze camerele. Mai târziu, au fost identificaţi ca angajaţi ai patronului hotelului şi amendaţi.

„Noi am dispus, practic, repunerea în situaţia anterioară, eliberarea domeniului public şi readucerea construcţiei la stadiul iniţial. În fapt, primăria a somat proprietarul hotelului Histria încă din anul 2008 să înceteze lucrările abuzive de construire pe domeniul public, dar fără nici un rezultat. Apoi, din nou, în 2010, a mai fost emisă o somaţie şi o dispoziţie de demolare pentru o nouă extindere a construcţiei, începută şi finalizată de proprietar, care şi-a extins suprafaţa amprentată a hotelului cu o extindere a faţadei dar şi cu alte două nivele”, a declarat, ieri procurorul Teodor Niţă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Acesta a precizat că lucrările de desfiinţare a anexelor hotelului au fost iniţiate de ISC după emiterea unei ordonanţe, pe baza Codului de procedură penală, pentru repunerea în situaţia anterioară a construcţiei şi terenului pe care au fost construite anexele şi care aparţin domeniului public al Primăriei Constanţa.

Patronul recunoaşte că nu are autorizaţie

„Un abuz”, acestea au fost primele cuvinte ale patronului George Bosânceanu despre acţiune. El a recunoscut însă că nu are autorizaţie de construcţie. „Noi avem un proces pe rol, la Tribunalul Constanţa, care nu s-a finalizat”, a spus el şi a subliniat că imobilul nu mai funcţiona ca hotel ci era închiriat. Îngrijorat, Bosânceanu a supravegheat din maşina sa 4×4 cu numere străine acţiunea de demolare şi a declarat că îi va da în judecată pe cei responsabili.

La rândul său, şeful Inspectoratului Judeţean de Stat în Construcţii, Petrişor Cruceanu, a afirmat că acţiunea de demolare a fost iniţiată în baza unei ordonanţe preşedinţiale şi aparţine în totalitate Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. „Este o clădire extinsă în mod abuziv, lucrările s-au făcut fără autorizaţie şi, ca părere personală, au fost toleraţi, dar nu ştiu motivele. Costurile demolării vor fi achitate de direcţia de resort din cadrul MDRT, iar suma va fi recuperată de la cel care a încălcat legea, în speţă proprietarul clădirii”, a susţinut Cruceanu.

Gheorghe Bosânceanu mai deţine cel puţin un hotel construit fără autorizaţie în Constanţa, în cartierul Coiciu. „Suntem în proces pentru a intra în legalitate”, a declarat el.

Războiul Elenei Udrea

Potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, demolarea s-a făcut în baza prevederilor legale privind desfiinţarea construcţiilor cu destinaţie turistică din staţiuni executate fără autorizaţie de construire. „Am declarat război regilor construcţiilor ilegale. (…) Vedem cu toţii ce haos arhitectural a pus stăpânire pe oraşele şi staţiunile din jurul nostru. Nu ne putem aştepta la valuri de turişti încântaţi când plajele sunt pline de terase şi de alte construcţii fără gust, inestetice şi uneori de-a dreptul mizerabile”, a declarat Udrea.

Cele mai citite

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă? Trei variante propuse de profesioniști

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de Crăciun este, fără îndoială, piesa centrală...

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...
Ultima oră
Pe aceeași temă