Pescuitul comercial a fost interzis in Clisura Dunarii (judetul Caras-Severin), dupa ce Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura a descoperit o serie de ilegalitati in activitatea unei organizatii din zona. Acest lucru ii afecteaza grav pe lo-calnici, care de sute de ani traiesc din aceasta activitate.
Pescuitul a reprezentat activitatea de baza a oamenilor din zona. Cu exceptia a doi-trei ani, ce se leaga de perioada embargoului de la mijlocul anilor '90, de la intrarea Dunarii in tara, la Bazias, si pana la granita cu judetul Mehedinti, localnicii din Clisura Dunarii nu au stiut sa faca altceva in afara de aceasta meserie.
De doua zile, insa, pescuitul comercial pe Dunare a fost sistat de catre Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura Bucuresti (ANPA) din cauza numeroaselor nereguli descoperite in activitatea Organizatiei de Producatori „APV Divici”, cea care se ocupa de pescuitul comercial pe un tronson de apa lung de 63 de kilometri. In luna octombrie a acestui an, filiala Timis a ANPA a intreprins un control la „APV Divici”, in urma ca-ruia a propus retragerea ori suspendarea autorizatiei acordata organizatiei din Clisura Dunarii.
La aceasta masura radicala s-a ajuns dupa ce inspectorii au constatat ca in lunile august si septembrie „APV Divici” a raportat cantitati ridicole de peste colectate de cei 260 de membri ai sai: 180, respectiv 45 de kilograme. Cu alte cuvinte, in luna septembrie cantitatea de peste pe cap de pescar a fost de doar 17 miligrame. Aceasta in conditiile in care, asa cum s-a constatat in timpul verificarilor, persoane ramase necunoscute au instalat pe fundul fluviului setci cu ochiuri mici, folosite la pescuitul sturionilor. Trebuie spus ca „APV Divici” nu are un punct propriu pentru comercializarea pestelui, iar in magazinele din Moldova Noua si satele din Clisura Dunarii se vinde doar marfa… congelata.
Lucrurile nu se opresc, insa, aici. Pentru ca nu l-au mai vrut la conducerea organizatiei pe Victor Schiwago, pescarii au inceput sa fie concediati in masa. Cu cateva luni in urma, oamenii au facut plangere la Politia Moldova Noua, cerand ca aceasta sa verifice modul in care Schiwago a gestionat sumele de bani provenite din cotizatiile anuale in schimbul carora, dupa cum sustin pescarii, nu s-au eliberat chitante.