-1.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialElicopter-taxi prăbuşit în Deltă

Elicopter-taxi prăbuşit în Deltă

În Delta Dunării s-a produs, ieri dimineaţă, un accident aviatic care, din fericire, nu s-a soldat cu victime umane. Un elicopter privat care era închiriat de omul de faceri Emanuel Dobronăuţeanu s-a prăbuşit în vecinătatea satului Maliuc. Daniela Condrat, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea, a declarat că „elicopterul a încercat să decoleze, s-a ridicat câţva metri şi s-a prăbusit, luând foc. Cele trei persoane aflate la bord au reuşit să iasă din aparat înainte ca acesta să ia foc. Nimeni nu a fost rănit”.

Localnicii din Maliuc care au văzut accidentul susţin că, la foarte scurt timp de la pornirea elicopterului, s-a auzit o bufnitură şi a izbucnit un incendiu puternic. Martorii oculari mai precizează că elicopterul ar fi încercat să decoleze din incinta unei firme piscicole din această localitate, unde sosise sâmbătă, şi s-a ridicat câţiva metri. Pilotul ar fi observat o defecţiune la aparat şi le-ar fi spus celor doi pasageri pe care urma să-i transporte la Bucureşti să sară rapid dacă vor să rămână în viaţă. Aparatul s-a prăbuşit, dar pilotul şi pasagerii au reuşit să iasă înainte ca acesta să ardă complet, din cauza incendiului produs.

Elicopterul fusese închiriat din Bucureşti de omul de afaceri Emanuel Dobronouţeanu, aflat la bord în timpul accidentului. Acesta a aterizat sâmbătă în incinta amenajării piscicole din Maliuc şi urma să se întoarcă luni în Capitală. Dobronouţeanu a sosit la firma sa din Maliuc cu o femeie  care se afla în elicopter în momentul producerii accidentului.Imediat după producerea accidentului, Dobronouţeanu şi persoana care-l însoţea au plecat din Maliuc, se pare la bordul unei şalupe, şi afaceristul nu a putut fi contactat pentru a da amănunte asupra evenimentului produs. Parchetul Tulcea a declanşat o anchetă pentru elucidarea circumstanţelor în care s-a produs acidentul soldat cu distrugerea elicopterului.

Proprietar de podgorii

Emanuel Dobronouţeanu este un potent om de afaceri, care deţine mai multe podgorii şi uzine de vinificaţie în Dobrogea şi în judeţul Buzău, o amenajare piscicolă în localitatea Maliuc şi controlează o asociaţie a vânătorilor care a concesionat un fond de vânătoare de câteva mii de hectare în zona Maliuc, unde derulează şi afaceri turistice. Firmele cu profil viticol deţinute de Do­bro­nouţeanu în judeţele Tulcea şi Constanţa au fost constituite în urma unor privatizări controversate. Conform unor anchete de­ru­late de autorităţi, care nu s-au soldat însă cu con­se­cinţe penale, contractele de pri­vatizare ale fostelor IAS viticole din Murfatlar şi Tulcea au fost semnate înaintea încheierii vinificării stru­gu­rilor, iar producţia nu ar fi fost în­registrată şi cumpărată de noul proprietar, deşi se afla în depozitele firmelor de stat. Există suspiciunea că din vân­zarea vinului neînregistrat anterior privatizării noul pro­prietar ar fi plătit preţul privatizărilor.

Cele mai citite

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...

Percheziții în Argeș în două cazuri de antisemitism și instigare publică

Polițiștii din Argeș au efectuat percheziții domiciliare în două cazuri distincte ce implică acuzații de antisemitism și instigare publică, conform unui comunicat oficial. În primul...

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...
Ultima oră
Pe aceeași temă