-1.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialDrumuri turistice modernizate cu fonduri europene

Drumuri turistice modernizate cu fonduri europene

În judeţul Tulcea s-au încheiat lucrările de modernizare la principalul drum turistic care duce spre Delta Dunării. Este vorba de o investiţie majoră de infrastructură realizată cu fonduri structurale de la Uninunea Europeană pentru dezvoltarea turismului. „Drumul turistic Tulcea-Murighiol-Dunavăţ a fost modernizat pe parcursul unui an şi două luni, deşi proiectul european prevede finalizarea lucrărilor în primăvara anului viitor. Este o lucrare care va aduce resurse importante bugetare pentru toate primăriile din zonă, datorită faptului că orice lucrare de infrastructură aduce după sine investiţii şi locuri de muncă. Din perspectiva infrastructurii turistice din zonă, este un obiectiv care, cu siguranţă, va aduce plusvaloare şi foarte mulţi turişti. Acest proiect constituie un exemplu de ceea ce trebuie să facem în continuare pentru a ieşi din criza economică cu investiţii, locuri de muncă şi fonduri europene”, a declarat premierul Emil Boc, prezent la Tulcea la finalizarea lucrărilor.

Majoritatea banilor au fost acordaţi de UE

Proiectul care a vizat modernizarea infrastructurii de acces către zona turistică Murighiol-Uzlina-Dunavăţ-Lacul Razim a fost promovat de Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea şi  a costat 80,85 milioane de lei. Modernizarea acestei artere rutiere urmăreşte creşterea gradului de acces în zona turistică Murighiol-Uzlina-Dunavăţ-Lacul Razim. În cadrul proiectului s-au realizat 13 km de drum nou, s-au reabilitat 37 de km de drum existent şi şapte poduri, au fost realizate 47 de podeţe şi 50.232 de metri pătraţi de trotuare în localităţi, un sens giratoriu în Mahmudia şi benzi accelerare-decelerare spre zona turistică Bălteni. Din valoarea totală a proiectului, 65,514 milioane de lei reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă acordată de UE, iar diferenţa până la 80,85 milioane lei este cofinaţare a CJ Tulcea, care este administratorul acestui drum turistic.

Proiect similar pentru zona mănăstirilor

UE a aprobat, în urmă cu câteva luni, finanţarea unui proiect similar cu cel din zona turistică Tulcea-Murighiol. CJ a declanşat procedura de achiziţie publică pentru desemnarea constructorului care va moderniza drumul turistic ce leagă mănăstirile din nordul Dobrogei, investiţie de aproximativ 20 milioane de euro. Victor Tarhon, preşedinte al CJ Tulcea, a declarat că „în câteva luni vom realiza, cu fonduri europene, şi modernizările la drumul care legă mănăstirile Celic-Dere, Cocoş şi Saon de arterele rutiere naţionale, facilitând astfel dezvoltarea turistică a respectivei zone”.

Cele mai citite

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...

Creștere spectaculoasă a salariilor românilor, de 22 de ori în ultimii 25 de ani

Salariul mediu net în România a atins în octombrie 2024 un nou record, ajungând la aproape 5.300 de lei pe lună, ceea ce reprezintă...

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...
Ultima oră
Pe aceeași temă