Autobuzul nu avea verificarea auto anuală de la RAR, iar drumul, deşi foarte periculos, nu era semnalizat ca atare de Poliţie şi Primărie.
Ancheta penală privind tragicul accident de autobuz produs pe un dig din municipiul Tulcea, soldat cu patru morţi şi zeci de răniţi, din care o persoană va rămâne paralizată iar alta nu va mai vedea, pentru că faţa i-a fost arsă cu acid din bateria autovehiculului, a scos la iveală grave ilegalităţi comise la mai multe insituţii tulcene. Ali Izet, inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea, spune că şoferul autobuzului, Nicolae Razem, pus deja sub urmărire penală, lucra la negru pentru o firmă care contractase cursa în convenţie cu fabrica de confecţii, iar societatea nu deţinea autobuzul, acesta fiind închiriat de la altă firmă. Documentele ridicate de procurori de la sucursala Tulcea a Registrului Auto Român (RAR) arată că autobuzului implicat în accident nu i s-a efectuat, de mai mulţi ani, o inspecţie tehnică în standul RAR, obligatorie anual pentru autobuze, dar avea autorizaţie pentru transport persoane.
Constatările de până acum ale experţilor tehnici arată că structura de rezisten-ţă a caroseriei autobuzului, construit în urmă cu trei decenii, este grav afectată de rugină. Din acest motiv, atunci când s-a dat peste cap, acesta s-a turtit până la nivelul scaunelor. Deşi în cartea tehnică emisă de fabricant se precizează că autobuzul avea o capacitate de 54 de locuri, toate pe scaune, RAR Tulcea a adăugat la această carte tehnică „15 locuri în picioare”. Anchetatorii mai susţin că şi Primăria Tulcea ar avea o vină majoră în producerea carnagiului pentru că a închis cele două străzi pe care se circula spre zona industraială din estul municipiului, fără să asigure alternative pentru circulaţia auto în zonă. Viceprimarul George Blejan spune că „nu există alternativă pentru circulaţia auto în zona industrială est decât pe dig sau pe câmp, iar cei care au hotărât să circule pe aceste drumuri trebuie să-şi asume riscul”. Procurorii spun că Primăria şi Poliţia Rutieră ar fi trebuit să semnalizeze corespunzător pericolul care există pe acest dig sau să blocheze accesul cu bariere.
O tragedie şi mai mare, evitată
Ancheta a mai scos la iveală că se putea produce un carnagiu şi mai mare dacă şoferul celuilat autobuz (al SC Transport Public), plin şi el cu călători, de care s-a ferit şoferul Nicolae Razem şi a provocat tragicul accident, nu ar fi găsit o soluţie de evitare a impactului şi derapării de pe dig. Ancheta arată că şoferul autobuzului de la SC Transport Public a reuşit să frâneze la timp şi să evite impactul frontal cu autovehiculul care la scurt timp s-a răsturnat. Astfel alte zeci de persoane aflate în autobuzul de pe traseul 8 au scăpat cu viaţă.