-1.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialBaza turistică a lui SOV din Deltă, executată silit

Baza turistică a lui SOV din Deltă, executată silit

Sorin Ovidiu Vîntu este pe punctul să piardă o parte din proprietăţile deţinute în Delta Dunării. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea a declanşat procedura de executare silită a staţiunii turistice Roşu din Deltă, deţinută de SOV prin interpuşi. Scoaterea la vânzare a bunurilor de la Roşu care se află în proprietatea firmei Conservil SRL se face în baza unui titlu executoriu obţinut, în instanţă, de Comisariatul ARBDD al Gărzii de Mediu pe numele acestei firme care refuză, de câteva luni, să plătească o amendă de 42.000 de lei. Costel Ifrim, comisarul-şef al Gărzii de Mediu ARBDD, a declarat că „amenda a fost aplicată pentru că, din dispoziţia lui Sorin Ovidiu Vîntu, s-a împrejmuit cu gard teren public din preajma bazei turistice şi s-a interzis accesul persoanelor pe un canal pe care circulau turiştii şi pescarii”. Staţiunea turistică Roşu a fost închisă în urmă cu doi ani. În baza turistică mai este deschisă doar o vilă luxoasă, care este locuită de Sorin Ovidu Vîntu când vine în Deltă şi de personalul care lucrează pentru SOV.

De la Nicu Ceauşescu la Petromservice

Înainte de 1990, „satul de vacanţă Roşu” aparţinea BTT, fiind frecventat adesea de Nicu Ceauşescu. În 1998, BTT, care era o firmă cu capital integral de stat, a semnat un contract de locaţie de gestiune cu firma Atbat SRL Tulcea. Peste câteva luni, staţiunea turistică Roşu a fost vândută, fără licitaţie, în baza  dreptului de preempţiune din contractul de locaţie de gestiune, societăţii Atbad SRL Tulcea, aflată în proprietatea lui Vîntu şi a tulceanului Tudor Badiu, care administra afacerile din Deltă ale lui SOV. După scandalul FNI, firma Atbad a intrat în incapacitate de plată, dar, anterior, patrimoniul turistic de la Roşu, compus din mai multe vile luxoase, un restaurant de peste 100 de locuri, discotecă, zeci de bărci cu motor, navă de transport şi două hectare de teren, a ajuns în patrimoniul firmei Conservil, aflată în proprietatea Petromservice. Localnicii din Deltă susţin că Vîntu a închis, în urmă cu doi ani, baza turistică Roşu pentru a asigura discreţie totală întâlnirilor pe care le avea aici cu politicieni, oameni de afaceri şi jurnalişti. Există informaţii că, pe parcursul anului 2009, Vîntu s-ar fi întâlnit la Roşu de două ori cu Mircea Geoană.

Control contestat

Comisarii Gărzii de Mediu care au efectuat controlul la baza turistică a lui Vîntu de la Roşu susţin că au fost trataţi cu ostilitate de reprezentanţii lui SOV. Aceştia ar fi spus că Garda de Mediu nu are ce căuta pe o proprietate privată dacă nu au constatat un prejudiciu de mediu. Pentru că firma Conservil a refuzat să plătească amenda şi a pierdut procesul de contestare a actului de control, Garda de Mediu a cerut Fiscului să execute silit proprietăţile de la Roşu. 

Cele mai citite

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...

Percheziții în Argeș în două cazuri de antisemitism și instigare publică

Polițiștii din Argeș au efectuat percheziții domiciliare în două cazuri distincte ce implică acuzații de antisemitism și instigare publică, conform unui comunicat oficial. În primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă