Poliţia din Neamţ nu s-a ocupat de protejarea cetăţenilor, ci de protejarea afacerilor clanurilor interlope. Această imagine rezultă din raportul corpului de control al ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş.
Şeful IPJ Neamţ, Aurelian Vasea Şoric, adjuncţii săi Ioan Andrieş şi Stelică Bezim, ca şi comisarii Ioan Pânzariu ( şeful Serviciului Investigaţii Fraude) şi Ioan Amihăiesei ( şeful Serviciului Investigaţii Criminale) sunt cercetaţi prealabil, penal – spun surse de la Interne. Ei sunt suspectaţi de favorizarea infractorului şi de grave neglijenţe în serviciu, în formă continuată.
Caz fără precedent: în doi ani la Inspectoratul Poliţiei Judeţene Neamţ, condus de comisarul Aurelian Şoric, nu s-a luat nici o declaraţie în 2.195 de dosare cu infracţiuni grave; iar în anul 2010 nu au fost înregistrate alte 84 de dosare tâlhării, şantaje, violuri. Judeţul era condus de grupurile de interlopi Mararu (deţinea monopol asupra traficului de maşini furate, tâlhării, şantaje, cămătării, taxe de protecţie), Mironescu (taxe de protecţie şi cămătărie, în război deschis cu clanul Mararu) şi Ţâţâ (deţin monopol pe trafic de droguri, arme, ţigări, prostituţie) . Probabil, situaţia de la Neamţ seamănă cu cele din alte judeţe ca Brăila, Constanţa, Galaţi, Dolj, unde au avut loc reglări de conturi sângeroase.
Nici un raport de control posdecembrist al Ministerului Administraţiei şi Internelor nu a oglindit atât de fidel situaţia reală, nu atât a inactivităţii de prevenire şi combatere a infracţiunilor pe care trebuia să o facă Poliţia, cât mai ales complicităţile cu lumea interlopă, pe care opinia publică o bănuia doar.
Corpul de control al ministrului Internelor Traian Igaş a descoperit la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ o situaţie halucinantă: 2.195 de dosare în care timp de doi ani nu s-a făcut nici o anchetă, iar la 84 de plângeri penale cu acuzaţii grave ca tâlhărie, şantaj, viol nu au fost date numere de înregistrare ca dosare penale. Adică, plângerile au fost dosite. În plus, conducerea IPJ Neamţ a interzis promovarea telefonului anticorupţie („Telverde”) în cadrul campaniei naţionale organizate de minister.
Şoric a pus în pericol relaţiile cu Parchetul
Potrivit raportului, Aurelian Şoric, prin declaraţiile făcute presei începând cu data de 16 noiembrie , când a luat apărarea unui lider interlop împuşcat într-o cafenea din Piatra Neamţ, „a adus grave atingeri prestigiului instituţiei Ministerului Administraţiei şi Internelor, Poliţiei Române şi I.P.J. Neamţ”. Prin declaraţiile în care a susţinut că interlopul ucis Gheorghiţă Mararu „ajută oamenii „, adică dă bani cu camată, aşa cum ” sunt procurori care dau camată”, Şoric „a afectat bunul mers al activităţilor M.A.I., I.G.P.R. şi I.P.J. Neamţ şi a pus în pericol bunele relaţii de cooperare dintre M.A.I. şi Ministerul Public” se precizează în raportul de control.
Şoric şi-a ” incitat” subordonaţii să anunţe că demisionează dacă el îşi va pierde funcţia
„Totodată, cms. şef Şoric, în cadrul aceleiaşi comportări necorespunzătoare în serviciu, a încercat să diminueze autoritatea şefilor ierarhici din M.A.I., prin incitarea şefilor de post, determinându-i să declare reprezentanţilor presei că-şi vor da demisia dacă acesta va fi eliberat din funcţie. De asemenea, prin afirmaţiile şi conduita adoptată (mesajul transmis subliminal populaţiei a fost de acceptare a activităţilor de cămătărie, pe care a prezentat-o mai mult ca o activitate socială benefică pentru cei împrumutaţi, acreditând astfel ideea că Poliţia tolerează astfel de fapte), acesta a creat premisele scăderii semnificative a gradului de încredere în serviciul poliţienesc” se susţine în raportul de control.
Există ” probe administrate, în baza cărora s-a reţinut în sarcina cms. şef Şoric Vasea – Aurelian, săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 57 lit. „a” din Legea nr. 360/2002 şi art. 12 lit. „a” din O.M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul diciplinar al personalului din M.A.I., respectiv „comportarea necorespunzătoare în serviciu, familie sau societate prin care a adus atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei”. Aceste abateri atrag după sine excluderea lui Soric din Poliţie, spun specialiştii.
IPJ Neamţ, cuibuşor de interlopi
Potrivit raportului, ” În ceea ce priveşte(…) evaluarea activităţii şi managementul realizat de inspectorul şef, adjuncţii acestuia şi cadrele cu funcţie de comandă, principalele concluzii sunt:
1. ” Conducerea Inspectoratului a dat dovadă de interes scăzut în activitatea de destructurare a celor 3 grupări infracţionale din judeţul Neamţ, iar inspectorul şef nu şi-a făcut datoria potrivit atribuţiilor de serviciu şi dispoziţiilor I.G.P.R.” Grupările infracţionale sunt Mararu, Mironescu şi Ţâţă, spun surse judiciare.
2. „Nu s-a urmărit şi aplicat ordinul comun M.A.I. – Parchetul General din 2009, astfel că în 2.195 dosare penale rămase cu autori neidentificaţi nu s-au executat activităţile de cercetare şi instrumentare potrivit metodologiei de lucru, sub supravegherea procurorului”. Aceste grave neglijenţe se pedepsesc cu închisoarea, spun specialiştii.
3. ” Pentru căutarea informaţiilor în perioada 2008-2010, nu au fost stabilite ca priorităţi locale, sarcini privind eficientizarea activităţilor de identificare, cunoaştere, supraveghere şi documentare a grupărilor infracţionale din judeţul Neamţ” . Cu alte cuvinte , nici DGIPI şi DGA Neamţ nu şi-au făcut datoria, aşa cum România lIbera a relatat deja.
4. „Nu au fost analizate obiectivele prevăzute în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a I.P.J. Neamţ, pentru determinarea riscurilor şi vulnerabilităţilor la nivelul judeţului şi nu s-a respectat Standardul M.A.I. 006/2006”. Vinovaţii sunt Şoric, adjuncţii săi şi şefii serviciilor din IPJ Neamţ.
5.”În perioada august-septembrie 2010, inspectorul şef nu a sprijinit campania de prevenire iniţiată la nivel naţional de Direcţia Generală Anticorupţie, cu aprobarea conducerii M.A.I. (era vorba de promovarea telefonului Telverde şi transmiterea urgentă a oricăror aspecte de corupţie). Apreciind că posterul campaniei are o conotaţie negativă pentru I.P.J. Neamţ, a refuzat să sprijine demersul D.G.A., cu toate că la nivelul inspectoratului în perioada 2009-2010, au fost cercetate 45 de cadre pentru fapte de corupţie, conexe ori asimilate acestora” . Vinovaţii sunt tot Şoric şi adjuncţii săi.
6. ” S-a manifestat formalism cu ocazia celor patru controale de fond executate în 2010 din dispoziţia inspectorului şef; planurile de control sunt identice, notele de constatare nu au fost aduse la cunoştinţa poliţiştilor controlaţi, iar rapoartele finale s-au întocmit după 45-60 de zile, contrar ordinului M.A.I. 318/2007″ .
7.” În anul 2010, s-au identificat 84 de situaţii în care s-au sesizat fapte penale (furt, tâlhărie, viol, etc.) fără a se dispune înregistrarea cazurilor în evidenţa lucrărilor penale cu autori necunoscuţi sau autori cunoscuţi, atribuirea numărului unic şi soluţionarea procedurală prin unitatea de parchet competentă”. Cu alte cuvinte, plângerile penale nu au primit număr de înregistrare pentru ca procurorii să nu afle de existenţa lor. Asemenea fapte se pedepsesc cu închisoarea.
8. ” Pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de evaziune fiscală nu s-a acţionat eficient, astfel că numărul infracţiunilor constatate a scăzut cu 10 %; conducerea inspectoratului nu a dispus măsuri pentru implementarea operaţională a principalelor activităţi din sfera direcţiilor prioritare de acţiune şi nu a urmărit constituirea unui grup de lucru conform dispoziţiilor”. Faptele se pot pedepsi de la eliminare din corpul poliţiştilor până la pedepse privative de libertate, în funcţie de complicităţile care pot fi probate.
Faptele lui Mararu, clasate fără ANCHETĂ!
9. „La Poliţia Municipiului Piatra Neamţ s-au identificat 13 petiţii în care au fost sesizate fapte penale în cursul anului 2010 (furt, înşelăciune, distrugere, şantaj,etc.) în care s-a aprobat clasarea fără a se dispune înregistrarea în registrul penal, atribuirea numărului unic şi soluţionarea procedurală prin parchet”. Între aceste dosare mătrăşite figurează şi şantajele lui Mararu, spun surse judiciare nemţene.
În afară de aceste fapte s-au mai constat nereguli pe linie de resurse umane, ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, poliţie rutieră, control intern şi juridic, iar multe dintre ele sunt infracţiuni, spun sursele noastre. Deja s-a demarat cercetarea prealabilă penală a lui Şoric , a adjuncţilor săi şi a şefilor de serviciu. „Astfel de fapte penale atrag după sine arestarea preventivă” spun specialiştii. Circumstanţa agravantă pentru Şoric este faptul că deţine un bloc de birouri în Iaşi pe care nu l-a trecut în declaraţia de avere.