4.9 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialHillary Clinton a decis: Necolaiciuc va fi extrădat

Hillary Clinton a decis: Necolaiciuc va fi extrădat

După doi ani de captivitate într-o închisoare americană, fugarul Mihai Necolaiciuc, acuzat de devalizarea Căilor Ferate, va fi adus înapoi în ţară. Avocatul său susţine că, din acest moment, procedurile ar putea fi gata în câteva zile.

 

Secretarul de stat american Hillary Clinton a semnat decretul de extrădare în România a fostului director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, acest demers oficial fiind ultimul pas necesar pentru ca Necolaiciuc să ajungă în custodia autorităţilor române.

Potrivit unor surse judiciare, Inspectoratul General al Poliţiei Române urmează să stabilească, împreună cu autorităţile americane, procedura de preluare a celui căruia foştii subordonaţi îi spuneau „Ţarul CNCFR”, ca urmare a atitudinii pe care o avea.

Din punctul de vedere al avocatului din România al lui Necolaiciuc, lucrurile s-ar putea accelera în câteva zile. Profesorul Gheorghiţă Mateuţ spune: „De aici încolo, procedurile sunt simple, este vorba de zile, nu mai mult. S-a dispus emiterea unui nou paşaport, se aşteaptă ca echipa de poliţişti să meargă să îl preia pe Necolaiciuc. El a renunţat la toate căile de atac”.

După ce va fi adus în România şi încarcerat, Mihai Necolaiciuc va trebui să compare şi în faţa magistraţilor Judecătoriei Sectorului 1 – instanţa care soluţionează pe fond toate cele trei dosare în care fugarul reţinut în SUA a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru prejudicierea Căilor Ferate cu zeci de milioane de euro a CNCFR. Cu acest prilej, Necolaiciuc va decide dacă vrea sau nu să dea şi o declaraţie în faţa magistraţilor români.

În afara celor trei dosare, aflate deja pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, fostul şef al CFR mai are un dosar aflat încă la Direcţia Naţională Anticorupţie. Potrivit surselor RL, Necolaiciuc este suspectat de procurorii Secţiei de combatere a corupţiei de deturnarea unui împrumut de câteva zeci de milioane de dolari luat de la Banca Europeană de Investiţii (BEI).

Arestat din iunie 2009

Mihai Necolaiciuc a fost arestat încă din vara anului 2009 de autorităţile americane, care l-au ţinut o perioadă sub monitorizare, după ce în prealabil procurorii români le comunicaseră omologilor din SUA mandatul internaţional de arestare emis pe numele acestuia.

După ce judecătorii americani au decis să aprobe cererea României de extrădare a acestuia, avocatul din România al lui Mihai Necolaiciuc, profesorul Gheorghiţă Mateuţ, a anunţat decizia clientului său de a renunţa să mai conteste extrădarea.

Pe 20 octombrie 2006, la propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a emis mandat de arestare preventivă în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, faţă de Necolaiciuc, împotriva căruia procurorii anticorupţie începuseră urmărirea penală pentru mai multe fapte de abuz în serviciu. La data de 26 octombrie, acelaşi an, fostul şef al CFR a fost dat în urmărire generală pe ţară.

Ulterior, a fost format dosarul de urmărire internaţională, iar în data de 6 decembrie 2006, Centrul Interpol Lyon din Franţa a confirmat punerea în urmărire internaţională a lui Mihai Necolaiciuc.

Cele mai citite

Radu Drăgușin a impresionat în Europa League. Nota primită de fundașul român

Radu Drăgușin a avut o prestație solidă în partida dintre Rangers și Tottenham, încheiată la egalitate, scor 1-1, în etapa a 6-a din faza...

Percheziții în Argeș în două cazuri de antisemitism și instigare publică

Polițiștii din Argeș au efectuat percheziții domiciliare în două cazuri distincte ce implică acuzații de antisemitism și instigare publică, conform unui comunicat oficial. În primul...

Austriecii, despre Grupa H. „România, cel mai greu adversar!”

România și-a aflat astăzi adversarele din preliminariile Campionatului Mondial 2026. Tricolorii, conduși de Mircea Lucescu, au fost repartizați în Grupa H, alături de Austria,...
Ultima oră
Pe aceeași temă