Avocatul Andrei Gherasim – fiul fostului adjunct al procurorului general al României Traian Gherasim – şi omul de afaceri Nikolaus Mann au fost reţinuţi de către procurorii DNA, iar Curtea de Apel Bucureşti judecă, vineri, cererea anchetatorilor de arestare preventivă a celor doi, relatează Mediafax.
Cei doi au fost audiaţi de către procurorii anticorupţie, care în final au emis pe numele lor ordonanţe pentru 24 de ore.
Vineri, cei doi au fost duşi la Curtea de Apel Bucureşti, care va decide dacă îi va aresta preventiv. Curtea de Apel este competentă să judece cauze privindu-i pe avocaţi.
Avocatul Andrei Gherasim, fiul fostului procuror general adjunct Traian Gherasim, a fost ridicat, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), alături de omul de afaceri din Timişoara Nikolaus Mann, afirmau surse judiciare. Avocatul Andrei Gherasim ar fi fost unul dintre intermediarii omului de afaceri Nikolaus Mann.
Conform surselor citate, Mann era dispus să plătească 200.000 de euro pentru a se interveni pe lângă magistraţi, pentru o obţine o soluţie favorabilă într-un dosar comercial, spun sursele citate. Astfel, Mann a recurs la intermediari care să ajungă la magistraţi.
Un fost poliţist, actual avocat, l-ar fi contactat pe Andrei Gherasim să intermedieze cu judecătorii.
Acest caz s-ar fi constituit în urma unui denunţ.
În urma unor informaţii ale SRI, omul de afaceri Nikolaus Mann a fost oprit, joi, de poliţişti la Vama Cenad, pe numele lui fiind emis un mandat de aducere la DNA.
Pe de altă parte, Nikolaus Mann este cercetat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizate şi Terorism (DIICOT) pentru o fraudă de aproximativ 70 de milioane de euro.
Presa locală relata că începând cu 2006, grupul german Aton Gmbh a investit în agricultura din Vestul României aproximativ 200 milioane de euro. Firma a obţinut fonduri SAPARD, bani pe care Nikolaus Mann i-ar fi fraudat. Investitorilor germani îl acuză pe Mann că a devalizat firma Aton Transilvania cu o sută de milioane de euro.
Surse judiciare au declarat, joi, că în urma monitorizării lui Mann de către Serviciul Român de Informaţii, anchetatorii români au obţinut informaţii potrivit cărora afaceristul urma să corupă magistraţi, astfel că DIICOT a disjuns această parte şi a trimis informarea către DNA pentru continuarea cercetărilor.
Prin intermediari, Mann a încercat să-şi rezolve dosarele aflate pe masa magistraţilor. Aşa a ajuns şi la Andrei Gherasim, care este fiu de magistraţi şi avocat din 15 martie 2003 în Baroul Bucureşti.
Tatăl său, Traian Gherasim a fost judecător la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) până în luna septembrie 2011. El fusese numit la ICCJ în martie 2002, după ce cu o lună înainte fusese revocat din funcţia de procuror general adjunct al României (când era şef al Ministerului Public Ilie Botoş-n.r.).
Mama avocatului Andrei Gherasim, Elisabeta Gherasim, este preşedinta Secţiei de contencios-administrativ a Tribunalului Prahova.