19.3 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialCAB: Dumitru Dragomir va fi cercetat în libertate

CAB: Dumitru Dragomir va fi cercetat în libertate

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, va fi cercetat în libertate în dosarul privind vânzarea de către LPF a drepturilor de televizare a meciurilor, a decis definitiv, marţi, Curtea de Apel Bucureşti (CAB).

Judecătorii CAB au respins astfel contestaţia procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) faţă de hotărârea prin care Tribunalul București a decis ca fostul preşedinte al LPF să fie cercetat în libertate.

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir a declarat, marţi, că nu a minţit în legătură cu vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri de fotbal, precizând că este "nevinovat sută la sută" şi că nu are nicio temere.

"Nici ei nu au mințit, nici noi nu am mințit. RCS-ul a avut un intermediar, Liga a avut un singur intermediar. (…) Ei când au văzut că sunt vreo 20 și ceva de arestați, cu fel de fel de firme fantomă, le-am și spus că dacă eu sunt în vreuna dintre astea sau am stat cu vreunul de vorbă un minut în viața mea, dați-mi cea mai mare pedeapsă din lume", a spus Dragomir, la Curtea de Apel București, după judecarea dosarului în care procurorii anticorupție au contestat decizia prin care Tribunalul București a decis ca fostul preşedinte al LPF să fie cercetat în libertate.

"Nu ştiu ce se va întâmpla. Mă duc acasă şi aştept verdictul. Nu am nicio temere. (…) Sunt nevinovat sută la sută. Procurorii pot să spună orice", a spus Dumitru Dragomir.

Fostul preşedinte al LPF a adăugat că vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal a fost făcută în urma unei licitații publice.

"Eu am făcut licitaţie publică. De ce nu s-au cumpărat la licitaţie publică toate şi s-au cumpărat numai trei pachete? Acolo este întrebarea. (…) Eu ar trebui să fiu felicitat că am adus, în loc de 37 milioane, cât mi-au dat toate cluburile în scris, 57 de milioane", a mai spus Dragomir.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 8 aprilie, cercetarea în libertate a lui Dumitru Dragomir şi arestarea preventivă a oamenilor de afaceri Mihai Corbu şi Radu Arhire, în dosarul privind vânzarea de către LPF a drepturilor de televizare a meciurilor.

Decizia Tribunalului Bucureşti în cazul lui Dumitru Dragomir a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă.

Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti care a decis cercetarea în libertate a lui Dumitru Dragomir a arătat în motivare că probele anchetatorilor nu dovedesc, la acest moment, implicarea fostului preşedinte al LPF în "comiterea unor activităţi cu efect prejudiciabil pentru Liga Profesionistă de Fotbal", câtă vreme acesta nu şi-a însuşit bani din presupusa infracţiune.

Cele mai citite

Record de returnare a ambalajelor în sistemul Garanție Returnare

În primele nouă luni de funcționare a sistemului Garanție Returnare (SGR), românii au returnat aproape 1,9 miliarde de ambalaje, iar luna trecută, peste un...

Caz ireal în Turcia! Un fost internațional a fost împușcat în picior

Serhat Akin, fost internațional turc și jucător de la Fenerbahce, a fost împușcat în picior joi seara, la ieșirea dintr-un studio TV, după ce...

Schimbări radicale la FCSB după victoria cu RFS! 7 jucători, out din primul 11 pentru meciul cu Sepsi

Patronul Gigi Becali pregătește o restructurare semnificativă a echipei FCSB pentru duelul cu Sepsi. După o victorie impresionantă cu RFS în Europa League, în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă