16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialVulnerabilitățile Alianței care vrea să ducă R. Moldova în UE

Vulnerabilitățile Alianței care vrea să ducă R. Moldova în UE

Cele trei partide autodefinite pro-europene, PLDM (Partidul Liberal-Democrat Moldovenesc), PDM (Partidul Democrat Moldovenesc) și PL (Partidul Liberal) au semnat la Chișinău un nou Acord de guvernare, al treilea, din 2009 încoace: Alianța pentru Integrarea Europeană 3.

Noua majoritate guvernamentală are 52 de deputați, cu doar unul mai mult decât strictul necesar. Va fi deci o guvernare pe muchie de cuțit, care nu va putea trece prin Parlament reforme serioase și care poate fi clătinată în orice moment, dacă vreunul dintre deputații pro-europeni trădează, se îmbolnăvește sau lipsește nemotivat. Comuniștii, care au susținut până acum guvernul format din PLDM și PDM, se mută în Opoziție alături de socialiștii moldoveni, care nu fac nici un secret din orientarea lor pro-rusă. Singura rezervă pe care s-ar putea baza AIE3 este grupul fostului premier Iurie Leancă, format din trei deputați desprinși din PLDM. Aceștia ar putea vota pentru unele legi importante, cu toate că Leancă a spus deja că noua AIE3 s-a format în mod „netransparent“, departe de „interesele oamenilor“ și ca atare „dacă cineva își imaginează că o să ne păcălească să votăm în numele interesului european, se înșală“.

Cu toate că politicile PLDM, PDM și PL au avut o orientare europeană, în subsidiar politicienii acestora și-au urmărit propriile interese, astfel că justiția a fost pusă sub control politic, nivelul corupției a crescut, sistemul bancar a fost subordonat unor grupuri oligarhice în vreme ce guvernele Alianței pentru Integrare Europeană (AIE) au încurajat mai mult sau mai puțin direct toate aceste derapaje. Credibilitatea politicienilor așa-ziși pro-europeni a scăzut, iar moldovenii, potrivit Barometrului de Opinie Publică din aprilie, ar alege în proporție de 50 la sută aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Euroasiatică, în vreme ce doar 32 la sută ar miza pe aderarea la UE. Această tendință arată eficiența Alianței pentru Integrare Europeană, care guvernează la Chișinău din 2009.

O alianță complicată și o amenințare din partea PL

Semnarea acordului între cele trei partide se bazează pe un “proces de negocieri deloc ușor“, după cum s-a plâns liderul PLDM, Vlad Filat: “nu a fost ușor, deoarece în afară de viitor am avut și trecut. (…) Am convenit că vom asigura o reformă profundă, inclusiv la capitolul instituțiilor de drept care trebuie scoase de sub influența politicului. Acum urmează să pregătim tot ce este necesar pentru învestirea Guvernului “. Președintele PDM a menționat că AIE3 are ca obiectiv “integrarea europeană a R. Moldova și asigurarea unui nivel decent de trai al oamenilor“. Șeful liberalilor moldoveni, Mihai Ghimpu, care a refuzat inițial asocierea cu celelalte două partide, până ce acestea ar fi fost de acord cu un procuror general venit din Occident i-a avertizat pe cei care conduc instituții de stat că în scurt timp vor sosi la Chișinău consilieri europeni: “șefi mari și mici, apucați-vă de lucru“.

Algoritmul și de ce  Maia Sandu e atât de greu de înghițit

Cele trei partide au consumat cel mai mult din timpul negocierilor pentru împărțirea funcțiilor. Nu este deocamdată clar dacă liberalilor  moldoveni li se va satisface dorința de a avea un procuror venit din UE sau măcar numit cu asentimentul europenilor. Democrat-liberalii, care reprezintă și cel mai mare partid al Alianței, și-au adjudecat, se pare, ministerele de Externe și de Interne plus Finanțele, Agricultura și Ministerul Muncii. Democrații au primit ministere-cheie pentru grupul de interese care gravitează în jurul partidului: Justiția, Sănătatea, Dezvoltarea Regională, Economia și Comunicațiile. Liberalii au rămas cu Apărarea, Mediul, Educația, Transporturile, Serviciul de Informații și Securitate.

Nu se știu încă numele celor care candidează pentru aceste ministere, în vreme ce nominalizarea Maiei Sandu ca premier din partea PLDM a fost un proces complicat. Curajoasa ministră a Educației, care s-a revoltat când a fost cazul chiar împotriva propriului partid, este alegerea ideală din punctul de vedere al Troicii (Banca Mondială, UE, FMI). A lucrat la biroul Băncii Mondiale de la Chișinău, iar apoi la Washington. Are 43 de ani, a pus în aplicare reforme radicale în Educație și a vorbit fără perdea despre corupție și interese subterane. Venită din afara politicii, fără compromisuri care să o facă vulnerabilă, Maia Sandu este o candidatură greu de  digerat pentru liderii moldoveni conectați la oligarhia care dictează regulile dincolo de Prut. 

Venită din afara politicii, fără compromisuri care să o facă vulnerabilă, Maia Sandu este o candidatură pentru postul de prim-ministru greu de digerat pentru liderii moldoveni conectați la oligarhie.

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...
Ultima oră
Pe aceeași temă