18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialVladimir Putin: Le cer serviciilor speciale să ia măsuri suplimentare pentru a...

Vladimir Putin: Le cer serviciilor speciale să ia măsuri suplimentare pentru a asigura securitatea în interiorul Rusiei și în străinătate

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a cerut serviciilor sale secrete să întărească măsurile de securitate, la o zi după asasinarea ambasadorului rus la Ankara de către un polițist turc, informează AFP, citat de Agerpres.

“Le cer serviciilor speciale să ia măsuri suplimentare pentru a asigura securitatea în interiorul Rusiei și în străinătate, pentru a spori securitatea organizațiilor ruse în străinătate și a colaboratorilor acestora. Vă cer, de asemenea, să intensificați cooperarea cu serviciile secrete din străinătate”, a declarat Putin, citat de agențiile de presă ruse.


Citeşte şi: Ambasadorul Rusiei la Ankara a fost asasinat. Atacatorul a strigat: Noi murim în Alep, tu mori aici. Putin și Erdogan au aplanat agravarea situației între Turcia și Rusia │FOTO+VIDEO

Ambasadorul rus în Turcia, Andrei Karlov, a fost omorât de un fost ofițer de poliție, cercetat pentru implicare în lovitura de stat. Atacatorul l-a împușcat pe diplomat în spate, strigând ”Noi murim în Alep, tu mori aici”. Agențiile de presă au anunțat că ambasadorul era grav rănit, puțin după ora 18.30, iar după o jumătate de oră, s-a anunțat decesul lui Karlov. În urma incidentului, președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit de urgență cu șefii serviciilor secrete și a calificat incidentul drept ”atac terorist”. 

Atât Moscova, cât și Ankara sunt implicate în conflictul sirian, iar Turcia este gazda a peste un milion de refugiați sirieni. Guvernul de la Ankara este un suporter al opoziției siriene, în timp ce Kremlinul îl susține pe președintele sirian Bashar al-Assad. Situația a fost și mai tensionată în ultimele săptămâni când forțele siriene, cu ajutorul armatei ruse, au bombardat estul orașului Alep, ceea ce a dus la o criză umanitară de proporții.  Atacul de luni noapte nu a fost încă revendicat, dar militanți ai grupării Statul Islamic sunt activi în Turcia și au organizat mai multe atentate teroriste.

Cele mai citite

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă