10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialVladimir Putin: Evenimentul care m-a influenţat cel mai mult a fost colapsul...

Vladimir Putin: Evenimentul care m-a influenţat cel mai mult a fost colapsul Uniunii Sovietice

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, vineri, că evenimentul care a produs cel mai mare impact asupra vieţii sale a fost colapsul Uniunii Sovietice, potrivit agenţiei de presă Tass.

În cadrul emisiunii "Serious Talk with Vladimir Putin", desfăşurată la centrul educaţional pentru copii supradotaţi din Soci, Putin a afirmat că evenimentul care a avut cel mai mare impact asupra vieţii sale a fost destrămarea Uniunii Sovietice.
Fiind întrebat de evenimentul care l-a influenţat cel mai mult, iniţial, Putin a ezitat. ”Cel mai important eveniment? Chiar mi-aţi pus o întrebare dificilă. Cred că destrămarea Uniunii Sovietice. Mi-aţi pus o întrebare pentru adulţi, v-am dat un răspuns pentru adulţi”, a afirmat preşedintele Rusiei.
Vladimir Putin a vorbit şi despre alegerile prezidenţiale ce se vor desfăşura anul viitor. Preşedintele Rusiei nu a exclus o candidatură la alegerile din 2018 şi a precizat că nu intenţionează să modifice prevederile constituţionale care limitează numărul de mandate prezidenţiale.
"Nu am decis încă dacă ar trebui să-mi continui activitatea în această calitate. O să văd, alegerile vor avea loc în 2018. Mai este timp până la cursa electorală. La un moment dat, trebuie să mă retrag. Constituţia stipulează o limită de mandate în funcţia de preşedinte. Am avut posibilitatea să modific Constituţia şi chiar mi s-a cerut să o modific în timp util. Nu am făcut acest lucru şi nu mai intenţionez să îl fac", a spus Vladimir Putin.
Conform Constituţiei ruse, o persoană nu poate să fie preşedinte al ţării mai mult de două mandate consecutive. Vladimir Putin a fost ales în fruntea ţării în 2012, iar înainte de acest mandat a fost preşedintele Rusiei între 2000 şi 2008. În 2008, mandatul unui preşedinte al Rusiei a fost crescut de la patru la şase ani.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă