14.2 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO Morgan Freeman, țintă a Kremlinului, după ce l-a criticat pe Vladimir...

VIDEO Morgan Freeman, țintă a Kremlinului, după ce l-a criticat pe Vladimir Putin

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, l-a ironizat pe actorul american Morgan Freeman, pe care l-a calificat drept „victimă a stresului emoțional”, după ce a afirmat că Statele Unite și Rusia sunt în război și a făcut apel la continuarea anchetei privind implicarea autorităților ruse în alegerile americane, scriu Radio Europa Liberă și The Telegraph.

Într-o filmare video făcută publică, în 19 septembrie, de Comitetul pentru Investigarea Rusiei, Morgan Freeman susține că Statele Unite au fost atacate de Rusia și că cele două state sunt implicate într-un război.

„Imaginați-vă acest scenariu. Un fost spion KGB, furios că țara sa se prăbușește, pune la cale un scenariu să se răzbune. Profitând de haos, el își face drum printe funcții, într-o Rusie post-sovietică și devine președinte, după care stabilește un regim autoritar, iar apoi își face ca obiectiv să nu își scape din vedere inamicul – Statele Unite. Ca un adevărat spion KGB ce este, se folosește de războiul cibernetic ca să atace democrații din jurul lumii. Folosește rețelele de socializare și informații false pentru propagandă, convinge oamenii din societăți democratice să devină susceptibile cu privire la media din țările lor, procesele politice, vecinii. Și câștigă. Vladimir Putin este un spion și acesta nu este un scenariu de film”, spune actorul.

El continuă susținând că președintele american Donald Trump trebuie să iasă în fața americanilor și să le spună adevărul.

„Avem nevoie ca el să stea în Birooul Oval și să spună: <<dragi americani, în timpul alegerilor, am fost atacați de guvernul rus. Am făcut apel la Congres și la seriviciile de informații, pentru a folosi toate resursele disponibile, astfel încât să facă o anchetă care să stabilească cum de a fost posibil un astfel de lucru”, a mai spus el.

Reacția Rusiei

Miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, i-a răspuns ironic actorului Morgn Freeman, despre care a susținut că este „o victimă a stresului emoțional și a statutului său”.

„Mulți actori pică victimele patosului, fără să aibă informații reale despre starea faptelor”, a spus Peskov presei.

Vedete cu cetățenie rusă

În trecut, președintele rus Vladimir Putin a acordat cetățenie rusă unor actori occidentali și sportivi, care au susținut public agenda externă a Kremlinului.

De exemplu, în luna noiembrie, Putin i-a înmânat personal un pașaport rus actorului Steven Seagal, care l-a descris pe acest drept „unul dintre cei mai mari lideri ai lumii”. Și actorul fracez Gerard Depardieu a primit cetățeni, la fel și boxerul american Roy Jones Jr.

Cele mai citite

Portul Constanța a devenit cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră, anunță premierul Ciolacu

Portul Constanţa a devenit cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră, pentru Europa Centrală şi de Est, a anunțat premierul...

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...

Crește contrabanda cu țigări la granița de sud a României

Doar pe parcursul primelor trei luni din anul 2024, la granița de sud a României au fost capturate 12 milioane de țigarete de contrabandă....
Ultima oră
Pe aceeași temă