11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialVIDEO+FOTO. Cum au sărbătorit irlandezii Ziua Sfântului Patrick

VIDEO+FOTO. Cum au sărbătorit irlandezii Ziua Sfântului Patrick

În fiecare an, în 17 martie, irlandezii sărbătoresc, în întreaga lume, Ziua Sfântului Patrick, protectorul Irlandei şi cel care a adus creştinismul în această ţară, în secolul al V-lea. Sărbătoarea ce comemorează moartea Sfântului Patrick a devenit, în timp, pretextul pentru parade fastuoase şi pline de culoare, asemănătoare unui carnaval, dar şi un moment de mândrie naţională şi un prilej de a face cunoscute valorile şi tradiţiile irlandeze. 

 

Potrivit Agerpres, sărbătoarea Sfântului Patrick era celebrată de irlandezi încă din secolele IX-X, dar a fost inclusă în calendarul catolic abia la începutul secolului al XVII-lea. În 1903, Ziua Sfântului Patrick a devenit sărbătoare naţională a Republicii Irlanda, iar începând cu anii '90 a fost organizat, la Dublin, Festivalul Sfântului Patrick. Cele mai frumoase parade au loc în Dublin şi Cork, iar tradiţiile ce ţin de această sărbătoare au fost aduse de irlandezii imigranţi şi în ţările lor de adopţie, astfel încât, în prezent, Sfântul Patrick este celebrat în toată lumea, inclusiv în România. 

Este interesant faptul că, prima manifestare organizată pentru a-l celebra pe Sfântul Patrick nu a avut loc în Irlanda, ci în SUA, la New York, potrivit www.history.com. Aici, în 1762, a avut loc prima paradă dedicată Sfântului Patrick, organizată de către soldaţii irlandezi care activau în colonii. O creştere semnificativă a numărului imigranţilor irlandezi a avut loc în SUA, mai ales după Marea Foamete din secolul al XIX-lea, când mana a lovit în câteva rânduri culturile de cartofi, care a dus la decesul a peste un milion de oameni, iar circa două milioane au imigrat în mai multe zone ale lumii. Părăsindu-şi ţara natală, irlandezii nu au putut lua cu ei bunuri materiale, ci doar tradiţiile, astfel încât parada organizată de Sfântul Patrick a devenit, în timp, modalitatea acestora de a-şi manifesta identitatea. 

 

În următorii ani, patriotismul irlandez în rândul imigranţilor a crescut, determinând apariţia aşa-numitelor societăţi de "ajutor irlandez". Fiecare grup se întrecea în a organiza parade anuale ale căror elemente centrale erau cimpoiul (un instrument popular în armatele engleză şi scoţiană) şi tobele. În 1848, câteva societăţi de ajutor din New York au decis să se unească în vederea organizării unei singure parade oficiale. 

Astăzi, parada organizată de Ziua Sfântului Patrick este cea mai veche paradă civilă din lume şi cea mai mare din Statele Unite, cu peste 150.000 de participanţi, se menţionează pe acelaşi site. În fiecare an, aproape trei milioane de oameni se alătură acestui spectacol pentru a viziona procesiunea, care durează mai mult de cinci ore. Boston, Chicago, Philadelphia şi Savannah sărbătoresc această zi cu parade care implică între 10.000 şi 20.000 de participanţi fiecare. 

Toate manifestările din întreaga lume prilejuite de Ziua Sfântului Patrick sunt unice, însă au elemente comune, simboluri care definesc însuşi spiritul irlandez: trifoiul (asociat cu Sf. Patrick, care, potrivit legendelor folosea trifoiul ca simbol al Sfintei Treimi, frunzele reprezentând Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh), crucea celtică (ce îmbină tradiţii păgâne şi creştine), spiriduşul (leprechaun), un personaj imprevizibil şi mereu pus pe şotii, venerat de irlandezi, şi nu în ultimul rând, culoarea verde. Toţi irlandezii poartă haine verzi în această zi, dar şi accesorii în aceeaşi culoare, precum pălării, panglici şi un trifoi prins de haine sau pictat pe faţă. Se pare că trifoiul şi panglicile verzi erau asociate sărbătorii încă din secolul al XVII-lea. Astăzi, în parade se pot vedea cele mai ciudate machiaje, face-paint şi combinaţii vestimentare şi accesorii – ochelari verzi supradimensionaţi, costumaţii de inspiraţie celtică, peruci verzi, pene, pălării ş.a. Nu lipsesc nici accesoriile pentru copii, animale sau chiar maşini. 

În New York, parada organizată de Sfântul Patrick mărşăluieşte de-a lungul faimosului Fifth Avenue, între catedrala St. Patrick şi până aproape de Muzeul Metropolitan de Artă. În timpul paradei sunt expuse costumele tradiţionale irlandeze, formaţiile de cimpoieri şi toboşari încântă spectatorii cu acordurile specifice, dansatorii irlandezi execută cu precizie fascinantele mişcări de dans, iar numeroase grupuri de copii defilează în costume simbolice, ilustrând frumoasele basme irlandeze. 

Oraşul Chicago are propria lui tradiţie în ceea ce priveşte această sărbătoare, alături de binecunoscuta paradă. În fiecare an, începând din 1962, apa râului Chicago este colorată în verde. Prima dată a fost folosită o cantitate enormă de coloranţi pentru a colora apa râului, care a rămas verde timp de o săptămână. Astăzi pentru a minimiza impactul colorării râului asupra mediului înconjurător se foloseşte o cantitate minimă de coloranţi vegetali, care ''înverzeşte'' râul doar pentru câteva ore. 

Ziua Sfântului Patrick a fost sărbătorită pentru prima dată la Bucureşti în 2008. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză în colaborare cu Primăria Sectorului 1. Cu această ocazie s-au organizat concerte şi spectacole de dans irlandez, iar apa fântânii din Piaţa Universităţii a fost colorată în verde. 

Anul acesta, în Bucureşti, parada de Ziua Sfântului Patrick are loc duminică, 20 martie, fiind organizată de Ireland Romania Network (IRN). Parada, care va începe de pe bd. Kiseleff, de la Muzeul Ţăranului Român şi se va încheia în faţa Ateneului Român, va reuni peste 100 de cimpoieri şi toboşari, precum şi două trupe de dans irlandez locale, Irish Way şi STAYsha. Parada va fi condusă de ambasadorul Irlandei la Bucureşti, Derek Feely şi de preşedintele IRN, John Long. 

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă