10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO|Filmul unei dezertări dramatice

VIDEO|Filmul unei dezertări dramatice

Dezertarea dramatică și spectaculoasă a soldatului nord-coreean la 13 noiembrie, care a trecut în fugă frontiera spre Coreea de Sud sub gloanțelor militarilor din Coreea de Nord, a fost surprinsă în imagini, care au fost făcute publice miercuri, relatează AFP.

xtrem de grav rănit și salvat în partea sud-coreeană a frontierei, militarul, care a trecut prin 'zona comună de securitate' (JSA) la Panmunjom, singurul sector al Zonei Demilitarizate (DMZ) unde cele două armate rivale sunt față în față, primește în continuare îngrijiri într-un spital sud-coreean.

Comandamentul Națiunilor Unite în Coreea (UNC) a făcut publice miercuri imaginile spectaculoase surprinse de camerele de supraveghere, care arată fuga militarului nord-coreean, urmărit de alți soldați, dintre care unul trece chiar linia de demarcație militară (LDM) cu Sudul, face câțiva pași, ezită și se întoarce în Nord.

Soldatul rănit este apoi salvat de trei militari sud-coreeni care s-au dus înspre el târându-se pe pământ.

Se întâmplă foarte rar ca militari nord-coreeni să fugă în Sud prin JSA, care este o atracție turistică majoră pentru străinii ce vizitează Coreea de Sud.

Imaginile arată mai întâi un jeep condus de dezertor rulând cu mare viteză pe un drum complet gol care duce spre satul de frontieră Panmunjom, după care se oprește în apropiere de linia de demarcație.

Soldatul iese din mașină și începe să alerge, urmărit de mai mulți militari nord-coreeni, care trag asupra lui.

Colonelul Chad Carroll, purtător de cuvânt al UNC, le-a spus jurnaliștilor că imaginile arată un gardian "care aleargă timp de câteva secunde dincolo de LDM, după care se întoarce în Nord".

UNC "a cerut o reuniune pentru a discuta despre ancheta noastră și despre măsurile pentru a împiedica astfel de încălcări în viitor", a adăugat el, făcând referire la această incursiune care încalcă armistițiul din 1953.

"Concluziile cheie ale echipei speciale de anchetă sunt că APC (armata nord-coreeană) a încălcat acordul de armistițiu trăgând dincolo de LDM și încălcând temporar LDM", a adăugat el.

Această dezertare survine într-un moment foarte tensionat în peninsulă, din cauza continuării programelor nuclear și de rachete ale Coreei de Nord.

 

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă