10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO: Obama glumește pe seama lui Hillary Clinton şi Donald Trump

VIDEO: Obama glumește pe seama lui Hillary Clinton şi Donald Trump

Preşedintele american Barack Obama a făcut câteva glume la adresa lui Hillary Clinton şi Donald Trump la ediţia din acest an a Dineului Corespondenţilor de la Casa Albă, un eveniment organizat ca de fiecare dată într-o atmosferă relaxată, sâmbătă seară, la Washington, informează Mediafax

Barack Obama nu i-a scutit de glumele sale pe aliaţii şi rivalii lui, sâmbătă seară, în faţa reprezentanţilor presei şi a numeroase celebrităţi, cu ocazia acestui eveniment tradiţional, în timpul căruia preşedintele american îi ironizează pe unii dintre invitaţi în discursul său introductiv, care conţine însă adeseori şi numeroase accente de autoironie, potrivit variety.com.

Preşedintele american s-a pretat încă o dată acestui “joc” cu ocazia evenimentului organizat de Asociaţia corespondenţilor de presă de la Casa Albă, cu un an înainte de alegerile prezidenţiale din 2016.

Citește și: Hillary Clinton şi-a anunţat candidatura pentru Casa Albă

În discursul său, Barack Obama a făcut o referire comică la adresa disputelor sale principiale din 2011 cu miliardarul Donald Trump, remarcând prezenţa acestuia la evenimentul de sâmbătă. “Şi Donald Trump este aici. Încă este aici”, a declarat, în glumă, preşedintele american.

De asemenea, liderul american a glumit şi pe seama actorilor din distribuţia serialului de comedie “Black-ish”, produs de postul de televiziune ABC, pe care i-a “avertizat” în felul următor: “Să ştiţi că faptul că sunteţi «negricioşi» vă ajută doar să rămâneţi mult timp populari”.

Printre pretendenţii la succesiunea sa, Hillary Clinton – învinsă de Barack Obama în cursa de obţinere a candidaturii din partea Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale din 2008 – nu a fost nici ea scutită de glumele actualului preşedinte american, care a ironizat tonul mai degrabă modest pe care Hillary Clinton a vrut să îl impună campaniei sale actuale, lansată prin intermediul unor întâlniri cu “americanii de rând din Iowa”, la bordul unui microbuz.

“Trăim timpuri grele. Am o prietenă care câştigă milioane de dolari pe an, dar acum locuieşte într-un microbuz în Iowa”, a spus Barack Obama.

Preşedintele american a stârnit hohote de râs furtunoase în rândul invitaţilor în momentul în care a vorbit puţin şi despre relaţia strânsă de colaborare pe care o are cu vicepreşedintele Joseph Biden, ironizând în acelaşi timp anumite iniţiative legislative anti-gay din statul Indiana: “Am devenit atât de apropiaţi încât în anumite zone din Indiana angajaţii unor restaurante nu vor să ne mai aducă pizza la masă”.

Citește și: Întâlnire istorică între Barack Obama şi Raul Castro

Dineul Corespondenţilor de la Casa Albă, un eveniment desfăşurat în fiecare an într-o atmosferă relaxată, este cunoscut în anumite cercuri şi sub denumirea de “cea mai sălbatică seară de la Washington”, datorită combinaţiei neobişnuite de invitaţi care participă la această gală – vedete de la Hollywood, personalităţi din mass-media şi oficiali guvernamentali.

Printre invitaţii din acest an s-au numărat actorii Jane Fonda, Bradley Cooper, Tea Leoni, Sophie Turner şi Laverne Cox, regizorul Bryan Singer, jurnalistul de la Bloomberg Politics Mark Halperin, liderul grupului minoritar din Camera Reprezentanţilor Nancy Pelosi, jurnalista Katie Couric, fostul secretar de stat Madeleine Albright.

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă