10 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Incident șocant într-un avion United Airlines. Un pasager a fost târât...

VIDEO. Incident șocant într-un avion United Airlines. Un pasager a fost târât afară din aeronavă, pentru că a refuzat să părăsească scaunul. El primise un loc care trebuia lăsat liber de companie

Pasagerii unui avion United Airlines au fost martorii unor scene dure luni seara, când un pasager care a refuzat să-și părărească locul a fost târât pe jos de angajații aeroportului. Bărbatul, medic de profesie, primise un loc care trebuia să fie lăsat liber, numărul scaunului fiindu-i oferit chiar de compania de zbor.  Un val de indignare s-a propagat în online, cei mai mulți dintre oameni acuzându-i pe angajați că au făcut abuz de putere, arată Washington Post.

Avionul era plin până la refuz, dar compania avea nevoie de patru locuri, pentru angajaţii săi. Niciun pasager nu a acceptat să coboare atunci când au fost oferite compensaţii financiare. Aşa că au fost aleşi patru oameni cărora li s-a spus că trebuie să părăsească aeronava. Unul dintre aceştia s-a opus vehement iar ceilalţi pasageri au filmat momentul în care este târât, pur şi simplu, prin avion.

Washington Post relatează că bărbatul de origine asiatică era doctor, el refuzând să părăsească aeronava pentru că a doua zi ar fi avut câteva operații programate, iar ratarea zborului i-ar fi dat peste cap intervențiile chirurgicale.

În materialul video distribuit pe rețelele de socializare se pot vedea mai mulți agenți de pază care îl trag pe bărbat din scaun folosind forța. Cu ochelarii strâmbi și țipând, pasagerul, care pare să fie de origine asiatică, este târât de mâini, pe spate, în timp ce sângerează și pare amețit, iar o femeie, care este și ea pasager, poate fi auzită întrebându-i pe agenți ce îi fac bărbatului.

Într-un alt videoclip, același pasager apare în stare de șoc și plin de sânge pe față. În același timp, repeta “Vă rog să mă omorâți” și “Vreau să mă duc acasă!”

Într-o scrisoare publicată pentru angajații companiei, al cărei conținut a fost văzut de Reuters, directorul executiv al companiei, Oscar Munoz, a calificat incidentul drept „un eveniment îngrijorător pentru noi toți de aici de la United”. „Zborul Flight 3411 de la Chicago la Louisville era suprarezervat. După ce echipa noastră a căutat voluntari, unul dintre clienți a refuzat să plece de bună voie din aeronavă, iar forțele de ordine au fost rugate să vină la poartă”, arată United într-o declarație publicată pe pagina de Twitter a companiei. „Când l-am abordat pe unul dintre acești pasageri pentru a-i explica cu părere de rău că i se refuză îmbarcarea, acesta a ridicat vocea și a refuzat să se conformeze instrucțiunilor membrilor echipajului”, scrie Munoz. Acesta a declarat că va fi efectuată o anchetă cu privire la cele întâmplate și că se va discuta cu pasagerul pentru a se rezolva situația.

Activitatea unuia dintre agenții din cadrul Chicago Department of Aviation, care nu a urmat protocolul, a fost suspendată pe perioada investigației, a declarat o purtătoare de cuvânt pentru publicația Chicago Sun-Times. 

Departamentul Transporturilor din SUA (DOT) a anunțat că va ancheta dacă United a urmat regulamentul privind zborurile suprarezervate, cod ce stabilește modul de intervenție în astfel de situații.

Cele mai citite

Ligia Deca nu crede că școlile pot efectua testare antidrog

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a subliniat miercuri că majoritatea şcolilor nu sunt dotate cu infrastructura necesară pentru a efectua testări antidrog în mod eficient. Deca...

Revolut vizează investiții de peste 100 de milioane de dolari în Mexic

Compania Revolut intenționează să investească peste 100 de milioane de dolari în Mexic în acest an, a declarat miercuri, pentru Reuters, unul dintre directori. Directorul...

Ciolacu, declarații cu privire la discuțiile din Qatar

Într-o vizită oficială în Doha, capitala Qatarului, premierul Marcel Ciolacu a purtat miercuri întrevederi semnificative, conturând perspectivele de cooperare și colaborare între România și...
Ultima oră
Pe aceeași temă