23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialUn soldat german a fost reținut sub acuzația că plănuia un atentat...

Un soldat german a fost reținut sub acuzația că plănuia un atentat terorist. Din grupul său fac parte un ofițer și un student, arestați anterior

Un al doilea militar german suspectat că are convingeri de extremă dreapta și că ar fi participat la un proiect de atentat împotriva unor personalități politice germane a fost arestat, a anunțat marți Parchetul antiterorist de la Berlin, informează AFP citată de Agerpres.

Acest nou suspect, identificat ca Maximilian T., cetățean german în vârstă de 27 de ani, este acuzat de "pregătirea unui atentat grav", alături de alți doi suspecți, arestați la sfârșitul lui aprilie: Mathias A., un student german în vârstă de 24 de ani, și Franco Albrecht, un ofițer în vârstă de 28 de ani.

Cei trei bărbați intenționau să atace personalități responsabile, în opinia lor, de 'eșecul în materie de politică a imigrației sau angajate în februarie în primirea de refugiați', precizează comunicatul Parchetului.

Ei au elaborat liste de ținte potențiale, pe care figurau inclusiv numele fostului președinte german Joachim Gauck sau al actualului ministru al justiției, Heiko Maas.

Ideea celor trei era de a ataca aceste personalități pentru "a arunca suspiciunea pe umerii solicitanților de azil în Germania". Pentru aceasta, ei voiau să pună anchetatorii pe pista unui refugiat sirian care nu a existat niciodată, dat fiind că era vorba de o identitate falsă, luată de ofițerul Albrecht.

Ofițerul german de 28 de ani a reușit să se dea drept refugiat sirian și a obținut, sub această falsă identitate, azil la începutul lui 2016 în Germania.

Franco Albrecht a fost arestat la mijlocul lui ianuarie de poliție austriacă, după ce a încercat să recupereze o armă ascunsă în toaleta pentru persoane cu handicap de pe aeroportul din Viena.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă