5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialUn militar american a murit, în timpul unei operațiuni împotriva grupării Stat...

Un militar american a murit, în timpul unei operațiuni împotriva grupării Stat Islamic din Afganistan

 

Un militar american a murit, marți, în timpul unei operațiuni împotriva grupării Stat Islamic (SI) în provincia afgană Nangarhar, a anunțat armata Statelor Unite, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Patrula alcătuită împreună cu forțe afgane a declanșat un dispozitiv exploziv improvizat, se precizează într-un comunicat de presă.

Gruparea Stat Islamic a reușit să atragă în rândurile sale sute, poate chiar mii de combatanți în Afganistan și Pakistan și controlează o parte a provinciei Nangarhar. Însă pe ansamblul Afganistanului nu a putut să-și extindă influența dincolo de câteva districte, iar talibanii sunt în continuare principala forță militară în această țară.

Misiunea Forței internaționale de asistență pentru securitate din Afganistan (ISAF, sub comandament NATO), lansată în urma operațiunii militare conduse de SUA ce a înlăturat regimul taliban în anul 2001, s-a încheiat pe 31 decembrie 2014, după 13 ani în care peste 3.000 de soldați din rândurile ei, dintre care 1.832 de americani, au fost uciși.

De atunci, responsabilitatea asigurării securității pe teritoriul acestei țări revine trupelor afgane. Acestea din urmă beneficiază de sprijinul noii misiuni, Resolute Support, în cadrul căreia în prezent activează circa 6.500 de militari americani ce au ca sarcină exclusiv acordarea de asistență.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă