15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialUn expert militar turc susține că Rusia și-a oprit sistemele antirachetă din...

Un expert militar turc susține că Rusia și-a oprit sistemele antirachetă din Siria, înainte de atacul SUA asupra acestei țări. Sistemele de apărare rusești puteau doborî rachetele americane Tomahawk

Vicepreședintele Consiliului de Administrație al unei mari firme producătoare de armament din Turcia lansează o teorie ciudată în privința atacului cu rachete realizat de SUA asupra Siriei, la data de 7 aprilie.

"Nu este adevărat că sistemele antiaeriene rusești nu ar fi putut să intercepteze rachetele americane", a declarat sâmbătă, în Turcia, Abdullah Hayri Torun, vicepreședintele companiei Roketsan, citat de agenția de presă Anadolu.

Abdullah Hayri Torun susține că sistemele antiaeriene rusești din Siria ar fi fost capabile să detecteze lansarea unor rachete de la 400 de kilometri distanță și să le distrugă în zbor, înainte ca ele să-și atingă ținta. Teoria acestuia este că "Rusia și-a oprit apărarea antiaeriană din Siria înainte de atacul american".

Expertul turc a făcut aceste dezvăluiri sâmbătă, la o întâlnire desfășurată în Antalya.


Citește și: Președintele Trump i-a felicitat prin telefon pe comandanții celor două nave care au trimis rachete asupra Siriei

"Președintele i-a sunat pentru a le mulțumi comandanților și echipajelor pentru profesionalismul și pentru răspunsul rapid la sarcina de a executa o lovitură cu rachete de croazieră asupra aerodromului Shayrat din vestul Siriei, la data de 7 aprilie 2017", precizează US Navy Europe.


După cum se știe, SUA au lansat vineri 59 de rachete Tomahawk, de la bordul a două distrugătoare aflate în Marea Mediterană, asupra aerodromului Shayrat, al armatei siriene. Imediat după aceea s-a aflat că Rusia ar fi fost anunțată de SUA despre acest atac, cu puțin timp înainte ca el să fie declanșat.

Vladimir Putin este un susținător al liderului de la Damasc, Bashar al-Assad, iar Rusia are pe teritoriul Siriei trupe și armament – inclusiv sisteme de apărare antiaeriană. Un element încă neelucidat, în acest context, este de ce sistemele rusești nu au interceptat rachetele americane.

Potrivit datelor publicate, încă din anul 2016, de presa internațională, Rusia a instalat în Siria mai multe tipuri de rachete, de tip S-400, S-300 și Pantsir-S2. Dintre acestea, modelul Pantsir-S2 ar fi capabil să doboare ținte aeriene aflate la altitudini de la 5 metri la 10.000 de metri, care zboară cu viteza de până la Mach 3 (1000 de metri pe secundă).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Amânare în procesul lui Vlad Pascu. Judecătoarea a formulat cerere de abţinere. Inspecția Judiciară cerea suspendarea judecătoarei

Procesul în care este judecat Vlad Pascu, acuzat că a omorât doi tineri cu mașina, a fost amânat pentru data de 9 mai 2024. Noul...

Liviu Harosa, avocat în dosarul Roșia Montană: “Lupta juridică a fost ca o mlaștină, a fost imensă”

Litigiul Roșia Montană a dus la 54 de procese, a căror soluționare, în beneficiul cetățenilor și al statului român, a impus o muncă imensă,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă