10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialUn adolescent american a vrut să-l ucidă pe Papa Francisc, în numele...

Un adolescent american a vrut să-l ucidă pe Papa Francisc, în numele grupării Stat Islamic

Un adolescent american a recunoscut că a avut intenția să-l ucidă pe Suveranul Pontif, în numele grupării jihadiste Stat Islamic (SI), în anul 2015, în timpul vizitei sale în SUA, informează marți AFP citată de Agerpres.

Adolescentul a pledat vinovat, luni, cu privire la acuzația de complot.

Santos Colon, 17 ani, originar din New Jersey, a încercat să recruteze un lunetist pentru a trage asupra papei și să declanșeze explozibili în cadrul mesei oficiate la Philadelphia, pe 27 septembrie 2015, care închidea o adunare mondială a familiilor, potrivit departamentului american al Justiției.

Dar Colon a recrutat fără să știe un agent FBI sub acoperire și a fost astfel arestat cu 12 zile înainte de data prevăzută pentru aceste atentate.

El a pledat vinovat de tentativă de susținere materială a unei organizații "teroriste" și riscă până la 15 ani de închisoare.

Colon a încercat să execute atentatele în sprijinul grupării SI și a spus că a utilizat numele de Ahmad Shakoor. Totuși, Departamentul de Justiție nu a dat alte detalii asupra felului în care el s-a interesat de SI și cum a comunicat cu membrii grupării.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă