13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialUE cere Marii Britanii să garanteze drepturile imigranţilor europeni după Brexit

UE cere Marii Britanii să garanteze drepturile imigranţilor europeni după Brexit

Guvernul de la Londra trebuie să garanteze drepturile cetăţenilor europeni aflaţi pe teritoriul Marii Britanii post-Brexit, inclusiv ale celor care nu au statut oficial de rezidenţi, pe bază de reciprocitate, a declarat Michel Barnier, negociatorul Comisiei Europene, informează sâmbătă Mediafax.

"Persoanele care locuiesc legal în Marea Britanie în momentul de faţă trebuie să menţină dreptul de rezidenţă după Brexit, inclusiv cei care nu au acte ce pot demonstra rezidenţa acum", a declarat Michel Barnier în cursul unei conferinţe desfăşurate în oraşul italian Florenţa, potrivit agenţiei de ştiri ANSA şi cotidianului The Independent.

"Acelaşi lucru este valabil pentru cetăţenii britanici aflaţi în cele 27 de state membre UE. Nimeni nu trebuie să se confrunte cu birocraţie", a spus Barnier.

"Nu vom discuta despre viitoarea noastră relaţie cu Marea Britanie până când cele 27 de state membre nu vor primi garanţii că toţi cetăţenii vor fi trataţi în mod corespunzător şi uman. Protejarea acestor drepturi este datoria noastră morală, este o necesitate politică. În caz contrar, nu poate exista încrederea necesară pentru construirea unei noi relaţii cu Marea Britanie", a subliniat Michel Barnier.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă