3.7 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialUE a anunţat, luni, noi sancţiuni împotriva regimului de la Phenian

UE a anunţat, luni, noi sancţiuni împotriva regimului de la Phenian

Consiliul UE a adoptat, luni, o serie de concluzii privind situaţia din Coreea de Nord şi a anunţat că ia în calcul impunerea unor sancţiuni mai dure pentru regimul de la Phenian, care continuă să testeze rachete balistice, relatează site-ul agenţiei The Associated Press, potrivit Mediafax.

"Coreea de Nord a continuat să accelereze programele privind rachetele nucleare şi balistice, cea mai recentă fiind lansarea unui rachete balistice intercontinentale la 4 iulie. Consiliul condamnă cu fermitate aceste acţiuni, care subminează regimul mondial de neproliferare şi dezarmare pe care UE l-a susţinut în mod constant de zeci de ani.

Consiliul îndeamnă Coreea de Nord să respecte fără întârziere, pe deplin şi necondiţionat obligaţiile care îi revin în temeiul tuturor rezoluţiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU şi să se abţină de la orice altă acţiune provocatoare care ar putea spori tensiunile regionale şi globale", este poziţia UE.

Pe lângă sancţiunile existente, UE va lua în considerare alte răspunsuri la acţiunile regimului de la Phenian, în coordonare cu aliaţii şi cu sprijinul ONU.

"Sancţiunile UE împotriva Coreei de Nord sunt printre cele mai restrictive. Consiliul va lua în calcul mai multe răspunsuri potrivite, după o consultare strânsă cu partenerii cheie şi în conformitate cu deciziile Consiliului de Securitate al ONU, prin intermediul unor noi măsuri restrictive autonome.

Consiliul îşi exprimă îngrijorarea faţă de activităţile regimului nord-coreean de a colecta fonduri pentru finanţarea programelor nucleare şi balistice. Coreea de Nord transferă resurse de la investiţiile necesare pentru dezvoltare, reformă socială şi economică, care ar aduce beneficii populaţiei în general", este mesajul transmis de la Bruxelles.

Totodată, Uniunea Europeană oferă sprijin pentru eforturile Coreei de Sud de a negocia cu vecinii nord-coreeni.

"Consiliul sprijină rolul important şi apelul din partea Coreei de Sud, de a se angaja într-un dialog credibil şi semnificativ, inclusiv prin măsuri de consolidare a încrederii, pentru a dezamorsa tensiunea şi pentru a permite paşii privind denuclearizarea completă, verificabilă şi ireversibilă a Peninsulei Coreene. Politica UE privind Coreea de Nord combină presiunea cu sancţiunile şi alte măsuri, păstrând în acelaşi timp deschise canalele de dialog", se mai arată în comunicatul Consiliului UE.

Cele mai citite

Banca Mondială: Sărăcia extremă la nivel global revine la nivelurile dinaintea pandemiei

Regiunile cele mai afectate de sărăcie în ultimii ani sunt Orientul Mijlociu și Africa de Nord Banca Mondială a publicat noile estimări privind sărăcia globală,...

Seară regală pentru Corpul Diplomatic. Majestatea Sa Margareta a României: Țara noastră rămâne puternică/Țara noastră va rămâne fidelă alianțelor sale

Majestatea Sa Custodele Coroanei a găzduit în Sala Tronului de la Palatul Regal marți, 10 decembrie 2024, seara anuală dedicată Corpului Diplomatic acreditat...

Doi morți în urma unui accident rutier de pe Bulevardul Independenței din Ploiești

Doi bărbaţi au decedat, marţi seară, într-un grav accident rutier care a avut loc pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Din primele verificări a reieşit...
Ultima oră
Pe aceeași temă