12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialTurcia își intensifică operațiunile de spionaj împotriva militarilor săi din străinătate

Turcia își intensifică operațiunile de spionaj împotriva militarilor săi din străinătate

Armata turcă și-a instruit ofițerii de la bazele NATO din străinătate să-i caute și să-i urmărească atent pe soldații dispăruți, inclusiv pe cei care au plecat din armată după tentativa de lovitură de stat de anul trecut și campania de reprimare lansată ulterior de guvern, conform unor informații apărute în media, preluate de DPA, via Agerpres.

După puciul eșuat, peste 100.000 de persoane au fost eliminate din funcții publice și din armată, în timp ce circa 50.000 sunt în închisoare. Mulți spun că nu au nicio legătură cu tentativa de puci.

Un ordin datat 9 iunie le cere ofițerilor să adune toate posibilele informații despre foștii lor colegi, conform unor relatări apărute miercuri în ziarul german Sueddeutsche Zeitung, precum și pe rețelele NDR și WDR.

Mai exact, Ankara vrea să afle unde locuiesc dezertorii, dacă au aplicat pentru azil și dacă sunt în contact cu guverne sau media occidentale.

În afară de ofițerii de la bazele NATO, ordinul de spionaj ar fi fost trimis tuturor unităților militare turce din străinătate, ajungând astfel de sute de destinatari. După tentativa de puci din luna iulie anul trecut, zeci de diplomați turci și membri ai armatei au cerut azil în Germania și în alte țări sau au decis să nu se mai întoarcă în Turcia de teama persecuțiilor politice.

Anul trecut, guvernul turc a instaurat o amplă stare de urgență care permite puterii să conducă prin decrete.

Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă