6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialTrupele daneze, antrenate să combată dezinformarea rusească

Trupele daneze, antrenate să combată dezinformarea rusească

Trupele daneze vor fi antrenate pentru a face față dezinformării rusești, înainte de a fi trimise să se alăture unei desfășurări de forțe a NATO în Estonia, prevăzută pentru luna ianuarie, informează Reuters, citat de Agerpres.

„Este o lume total nouă. Soldații danezi trebuie să fie extrem de conștienți de asta. Prin urmare, am stabilit cu forțele armate ca soldații trimiși în ianuarie în Estonia să fie informați și pregătiți cum să se protejeze. Este ușor de imaginat că vor deveni expuși intimidării și zvonurilor false”, a declarat ministrul danez al apărării Claus Hjort Frederiksen, pentru postul național danez DR.

În luna februarie, procurorii lituanieni au deschis o anchetă în legătură cu o informație falsă potrivit căreia o fată de 15 ani ar fi fost violată de soldați germani ai NATO, informație care s-a răspândit rapid în social media.

NATO a acuzat Rusia că s-ar afla în spatele informației false și a afirmat că se așteaptă la o propagandă de acest gen și în viitor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă