4.1 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialTrump pregătește un război decisiv în Orientul Mijlociu. Președintele SUA are nevoie...

Trump pregătește un război decisiv în Orientul Mijlociu. Președintele SUA are nevoie de un război fulger, care să-l facă erou

Echipa lui Donald Trump nu mai prididește să cosmetizeze informațiile, pentru a da bine în ochii poporului. Totuși, popularitatea lui Trump și încrederea în acțiunile sale scad vertiginos. Președintele american are nevoie de un război fulger, care să-l facă erou.

Ultima „știre alternativă“, afișată pe site-ul Casei Albe, este cea că „decretul ce restricționează imigrația este cel mai popular“ dintre acțiunile președintelui american. Nimeni, nici măcar Trump, nu crede în acest „sondaj de opinie“, dar președintele american este hotărât să contracareze atacurile presei prin știri „alternative“, ce-i servesc imaginea. Știind realitatea, Administrația americană se străduiește să-i aducă președintelui războiul de care are nevoie, urmărindu-se o alianță puternică Trump-Putin-Erdogan pentru a eradica ISIS din Siria și Irak, cu un rol important pentru SUA.

Gülen și Snowden, condiții de cooperare

Când Trump a vorbit la telefon cu Erdogan, acesta i-a spus că orice cooperare pornește de la extrădarea lui Fethullah Gülen, acuzat de președintele turc că ar fi organizat și sponsorizat tentativa de lovitură de stat din iulie anul trecut. Trump a promis că va studia dosarul lui Gülen. Când directorul CIA, Mike Pompeo, a ajuns la Ankara vinerea trecută, turcii i-au înmânat dosarul lui Gülen, înainte de orice dialog. Cu Rusia, Administrația Trump este cea care cere extrădarea lui Edward Snowden. NBC a dezvăluit, citând surse de la Moscova, că Vladimir Putin ia în considerare să facă acest „dar“ lui Trump și să-l dea pe Snowden. Deja a început o campanie că Snowden nu a fost niciodată sursa Rusiei, că Moscova doar i-a oferit azil, cum ar fi făcut cu oricine. Snowden însuși a declarat că dacă va fi extrădat este cea mai bună dovadă că nu a fost „omul Moscovei“. Trump ar avea de câștigat popularitate și de pe urma extrădării lui Snowden, și de pe urma pactului aflat în proiect dintre Turcia-Rusia-SUA, prin care se acordă americanilor conducerea frontului anti-ISIS în Irak și Siria, plus restaurarea regimului din Yemen.

Cu Israelul împotriva Iranului

După înfrângerea ISIS în Siria și Irak, Trump are în vedere Iranul. Pentru implicarea directă a corpurilor de luptă ale Gărzilor Revoluționare și ale milițiilor Al-Quods în Siria, Irak și Yemen,  Administrația Trump are de gând să le treacă pe acestea pe lista organizațiilor teroriste. Tensiunile dintre Teheran și Washington vor crește, dar expansiunea militară a Iranului în Orientul Mijlociu va fi contracarată de trupe din SUA, Rusia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe și Egipt, staționate în Orientul Mijlociu. 

Cu ocazia vizitei premierului israelian, Benjamin Netanyahu, la Washington, la 15 februarie, se va discuta și implicarea acestuia în frontul antiterorism și anti-Iran, avându-se în vedere și organizația teroristă Hezbollah, susținută de Iran. Pentru Netanyahu, Trump ține „în priză“ mutarea Ambasadei SUA la Ierusalim, dar o amână, pentru a obține ceea ce-și dorește. Cel puțin, așa sună planul. Directorul CIA, Mike Pompeo, este emisarul lui Trump zilele acestea, pentru a obține angajări clare în acest front condus de SUA. Singurul impediment în planul lui Trump de a deveni comandant de oști în Orientul Mijlociu este faptul că se așteap-tă la supunere totală din partea aliaților și lipsa lui de răbdare. Trump vrea „o intervenție rapidă“, ceilalți, care-și urmăresc propriile interese, au nevoie de timp să fie siguri că își vor atinge și ei scopurile.  

Turcia a anunțat zonele de interdicție de zbor din Siria

Președintele turc, Tayyip Erdogan, a declarat luni că are în obiectiv instaurarea unor zone de interdicție de zbor pe o arie de 4.000 – 5.000 de metri pătrați în Siria. Trupele turce și brigăzi ale Armatei Siriene Libere (ASL) au intrat în al-Bab, oraș ce se afla sub controlul ISIS. Trupele pro-Assad se apropiau dinspre sud, fiind contracronometru cu trupele turce. Un bombardament al Rusiei în zonă, în favoarea trupelor pro-Assad, a ucis trei soldați turci și a rănit alți 11. Putin i-a telefonat imediat lui Erdogan pentru a-l asigura că fusese o greșeală. Armata turcă a insistat că rușii știau exact coordonatele poziției turcilor. Incidentul s-a soldat cu stoparea intervenției aeriene a rușilor și avansarea armatei turce și ASL. Erdogan, aflat în Bahrain, a anunțat că va insista pentru instaurarea zonelor de interdicție de zbor pentru a proteja populația civilă siriană, ceea ce a tot cerut în ultimii ani, însă Administrația Obama s-a opus.

Adina Mutar
Adina Mutar
pseudonim
Cele mai citite

Doi morți în urma unui accident rutier de pe Bulevardul Independenței din Ploiești

Doi bărbaţi au decedat, marţi seară, într-un grav accident rutier care a avut loc pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Din primele verificări a reieşit...

Seară regală pentru Corpul Diplomatic. Majestatea Sa Margareta a României: Țara noastră rămâne puternică/Țara noastră va rămâne fidelă alianțelor sale

Majestatea Sa Custodele Coroanei a găzduit în Sala Tronului de la Palatul Regal marți, 10 decembrie 2024, seara anuală dedicată Corpului Diplomatic acreditat...

România, în centrul deciziilor economice la Bruxelles

România primește o perioadă extinsă de ajustare fiscală de 7 ani România se numără printre cele cinci state membre cărora li s-a aprobat o perioadă...
Ultima oră
Pe aceeași temă