19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialTheresa May cere o perioadă de tranziţie de doi ani în relaţia...

Theresa May cere o perioadă de tranziţie de doi ani în relaţia cu UE post-Brexit

Mare Britanie cere o perioadă de tranziție de doi ani în relația cu Uniunea Europeană post-Brexit, a declarat prim-ministrul Theresa May, într-un discurs rostit în Florența, potrivit Mediafax.

"Nici Marea Britanie, nici Uniunea Europeană nu vor fi în poziţia de a implementa uşor noi aranjamente" după producerea Brexit, în martie 2019, crede Theresa May, motivând astfel necesitatea unei perioade de tranziţie de doi ani.

În această perioadă de tranziţie, relaţiile comerciale UE-Marea Britanie ar urma să continue la fel ca înainte de Brexit, recomandă Theresa May.

"Dacă negocierile vor fi abordate corect, putem găsi o modalitate de a merge înainte care să fie un succes pentru toate popoarele noastre. Vrem cu toţii să terminăm acest proces cât mai curând, dar tonul va fi stabilit de lideri. Trebuie să fie un ton al încrederii reciproce", a continuat Theresa May.

Premierul britanic a subliniat că îşi menţine opinia că "lipsa unui acord va fi un lucru mai bun decât un acord prost" la sfârşitul negocierilor pe tema Brexit.

"Oamenii au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, prin urmare vom ieşi. Dar Brexit reprezintă o oportunitate pentru ambele părţi de a ajunge la un nou parteneriat, în sensul unui viitor măreţ pentru UE şi Marea Britanie. Marea Britanie are o relaţie total diferită cu UE decât Norvegia şi Canada. Acest lucru ne oferă posibilitatea de a crea un parteneriat total diferit" de acordurile UE cu acele ţări. "Să gândim în mod creativ, să fim ambiţioşi", a insistat Theresa May.

Discursul premierului Marii Britanii, Theresa May, a fost "foarte slab", "gol" şi "dezolant", a acuzat vineri după-amiază deputata laburistă Jenny Chapman.

"Multe întrebări au fost lăsate fără răspuns, iar despre perioada de tranziţie … toată lumea ştia că era inevitabilă", a subliniat deputata laburistă.

Uniunea Europeană nu a fost niciodată "parte integrantă a istoriei Marii Britanii", a mai afirmat premierul Theresa May în discursul pe tema Brexit rostit în oraşul italian Florenţa, însă şeful Guvernului de la Londra vrea relaţii strânse cu Blocul comunitar în domeniul comercial şi al securităţii.

"Uniunea Europeană nu ni s-a părut niciodată parte integrantă a istoriei noastre naţionale. Uniunea Europeană este cel mai important partener comercial al Marii Britanii, astfel că nu va fi necesară impunerea de tarife la importuri şi exporturi. Vrem să fim cel mai puternic prieten şi partener al UE", a declarat Theresa May.

Premierul britanic a exprimat speranţa semnării unui acord în materie de securitate cu Uniunea Europeană. "Avem ambiţia de a colabora cât se poate de strâns cu UE pentru protejarea cetăţenilor, pentru promovarea valorilor noastre şi a securităţii pe continent", a explicat Theresa May.

Cele mai citite

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...
Ultima oră
Pe aceeași temă