9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialTheresa May anunță că Regatul Unit lucrează la un plan de rezervă...

Theresa May anunță că Regatul Unit lucrează la un plan de rezervă în cazul eșuării negocierilor pentru Brexit

Guvernul britanic lucrează la un plan de acțiune în eventualitatea în care discuțiile asupra unui Brexit ordonat cu Uniunea Europeană se vor încheia fără un acord, a anunțat duminică premierul Theresa May.

Ea a spus la BBC că are impresia că discursul ei de la Florența a dat un impuls negocierilor pentru Brexit și ea speră să ajungă la un acord pentru "divorț" până în martie 2019.

"Guvernul lucrează la ceea ce ar trebui să fie pus în aplicare dacă nu există un acord, lucrăm de asemenea să ne asigurăm că obținem o înțelegere, obținem un acord potrivit pentru Regatul Unit", a precizat ea. Printre altele, potrivit premierului britanic, cabinetul ei o sprijină deplin în abordarea Brexitului, inclusiv ministrul de Externe, Boris Johnson.

Johnson, un lider al campaniei pentru a părăsi Uniunea Europeană la referendumul de anul trecut, a formulat o serie de cereri în ultimele săptămâni în legătură cu modul în care Marea Britanie ar trebui să iasă din blocul comunitar care merg dincolo de planurile lui May. "Ceea ce am este un Cabinet care este unit în misiunea Guvernului", a declarat May la televiziunea de stat.

"Boris sprijină total discursul de la Florența și linia pe care am adoptat-o", a spus Theresa May, referindu-se la un discurs ținut în Italia luna trecută despre modul cum ea abordează Brexitul. Printre altele, premierul britanic Theresa May a declarat că îi pare rău că Partidul Conservator a pierdut locuri în alegerile anticipate din iunie și a promis 10 miliarde de lire sterline de finanțare suplimentară pentru a ajuta oamenii să își cumpere locuințe noi, adaugă Reuters.

Cele mai citite

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...
Ultima oră
Pe aceeași temă