Surse: Emmanuel Macron ar urma să vină în România

de Roxana Petre , 03 august 2017 - stire actualizata la ora 16:35, 03 august 2017
Surse: Emmanuel Macron ar urma să vină în România

Președintele francez Emmanuel Macron ar urma să efectueze o vizită în România, pe 24 august, au declarat surse diplomatice franceze, pentru Agerpres.

 Aceasta ar fi prima vizită a lui Macron în România.

Președintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu omologul său francez în marja Consiliului European de la Bruxelles care a avut loc în iunie.

„Am avut o primă întâlnire așezată, bilaterală, cu președintele Macron. Am abordat, într-un timp foarte scurt, multe teme foarte importante pentru noi, pe colaborare și bilaterală, și în formate europene. Am discutat despre colaborări, de exemplu, pe Schengen. Am discutat despre colaborarea pe care o pregătim pentru sezonul cultural. Am discutat despre mult vehiculata directivă pe detașarea muncitorilor", a afirmat Iohannis, la acea dată.

Emmanuel Macron a fost ales președinte al Franței în mai anul acesta.

Comentarii

  • NEAGU MIRCEA

    09 august 2017 13:32

    DA , DOMNUL PRESEDINTE AL FRANTEI EMMANUEL MACRON , VINE INTR-O VIZITA PE 24 AUGUST 2017 , IN BUCURESTI , ADICA DE ZIUA NATIONALA A UCRAINEi . DAR FOSTUL MEU TATA NEAGU MIHAI , NASCUT IN DATA DE 23 NOIEMBRIE 1923 LA CERNAUTI , A DECEDAT IN BUCURESTI , FOSTUL MEU TATA NEAGU MIHAI DE 64 DE ANI , LA DATA DE 18 APRILIE 1988 , DE CIROZA HEPATICA , LA SPITALUL , GHEORGHE STANCA DIN BUCUREST , SI A FOST INMORMANTAT LA , DATA DE 21 APRILIE 1988 , LA CIMITIRUL PANTELIMON 2 DIN BUCURESTI - ILFOV. FOSTA MEA MAMA NEAGU EUGENIA DE 83 DE ANI , CU FOSTUL NUME DE ADOMNITII EUGENIA , NASCUTA LA DATA DE 12 OCTOMBRIE 1932 IN PARTESTII DE JOS - SUCEAVA , DATORITA UNUI AL DOILEA ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL IN 03 NOIEMBRIE 2015 PRIMUL ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL GRAV , LA AVUT IN 18 FEBRUARIE 2015 IN BUCURESTI , DAR DUPA 9 ZILE DE SPITALIZARE LA SPITALUL DE URGENTA FLOREASCA DIN BUCURESTI , FOSTA MEA MAMA A SCAPAT CU VIATZA , ADICA DUPA ACEEA , SI-A REVENIT , A FOST INTERNATA DE URGENTA NOAPTEA IN zIUA DE 3 nOIEMBRIE 2015 , LA SPITALUL DE URGENTA FLOREASCA DIN BUCUREST , DAR RASPUNSURILE DESPRE STAREA SANATATII FOSTEI MELE MAME A FOST , CA A FOST O STARE GRAVA ! IN DATA DE 15 NOIEMBRIE2015 , CAND M-AM DUS LA SPITALUL DE URGENTA DIN BUCURESTI , SI CAND AM VAZUT CA NU MAI ERA PATUL IN SALON , EU AM INTREBAT DAR UNDE ESTE MAMA ? IAR UNRASPUNS FOARTE TRIST PE CARE L-AM PRIMIT CU LACRIMI IN OCHI , A FOST ACEL RASPUNS , CA MAMA MEA A MURIT AZI NOAPTE . LA ACEASTA VESTE FOARTE DURA , SIMTEAM CA MA I-A O MOLESEALA DE LA STOMAC , INCEPUSE SA MI SE INMOAIE PICIOARELE , CA NU AM MAI FOST IN STARE DE A STA IN PICIOARE , AM CAUTAT SA MA SPRIJIN CU SPATELE DE UN ZID , IN SALONUL CU BOLNAVI , MIS-A ADUS UN SCAUN , M-AM ASAZAT PE ACEL SCAUN CIRCA 15 MINUTE DUPA CARE AM COBORAT PE SCARI LA PARTER DE UNDE AM MAI CUMPARAT O CAFEA CU LAPTE SI AM MAI LUAT UN ANTINEVRALGIC , PENTRU A AVEA MAI MULT CURAJ MAI MULTA ADRELANINA , PENTRU CA TREBUIA SA MERG LA PARTER , LA MORGA SPITALULUI, PENTRU FORMALITATILE , PENTRU DOCUMENTE . IAR EU AM LUAT HOTARAREA , CA MAMA MEA NEAGU EUGENIA DE 83 DE ANI , SA MEARGA LA CIMITIRUL PANTELIMON 2 DIN BUCURESTI - ILFOV . TOATE FORMALITATILE LE-AM LASAT IN GRIJA FIRMEI DE SPECIALITATE DE LA MORGA SPITALULUI , CARE EA SE OCUPA DE TOATE TREBURILE , SI LA CIMITIR pANTELIMON 2 DIN bUCURESTI . IN ZIUA DE 19 NOIEMBRIE 2015 , EU NU AM MAI FOST IN STARE DE A MERGE LA CIMIRIR LA INMORMANTAREA MAMEI MELE , DEOARECE , AVEAM MARI DURERI DE CAP IN MIJLOCUL CAPULUI , SIMTEAM O TENSIUNE DE LA UN VAS SANGUIN DIN MIJLOCUL CAPULUI , CA ERA FOARTE MARE ! ASA CA AM FOST LA ACEA DATA DE 19 NOIEMBRIE 2015 , LA ORELE 1300 , LA O BISERICA DE LANGA UNIVERSITATATEA DE ARHITECTURA DIN BUCURESTI , UNDE LA ACEEA BISERICA MI-AM PUS IN GAND CA TREBUIE SA MA OPRESC CU pLANSUL ! IAR DUPA ACEEA MI-AM MAI REVENIT DIN DURERILE MARI DE CAP . AM MAI STAT CU MANA DEASUPRA UNOR SFINTI , DIN ACEEA BISERICA SI TOTUSI A FOST MAI BINE . TOTUSI AM AVUT UNELE REGRETE CA NU AM MAI FOST IN STARE DE A O VEDEA ULTIMA DATA PE MAMA MEA , DAR POATE CA A FOST MAI BINE SA O VAD DOAR IN VIATZA , PE MAMA MEA NEAGU EUGENIA DE 83 DE ANI , SI DE AI FACE SUTE DE FOTOGRAFII , SI DE A FI POSTATE PE INTERNET . EU AM INCEPUT SA AM O ALTA PASIUNE , PE LANGA POZELE PE CARE LE FAC IN DIFERITE EXCURSII SCURTE DE 1 zI LA MUNTE , DE A FACE POZE SI LA CIMITIR DAR NU POZE SELFIE CI POZE NORMALE . IAR PENTRU POZE NORMALE TREBUIE SI O OGLINDA IN SPATELE TELEFONULUI MOBIL , PENTRU A STII UNDE SA APAS PENTRU BUTONUL DE PE ECRANUL TELEFONULUI . LA POZELE SELFIE EXISTA INCONVENIENTUL CA POZELE SI SCRISUL APAEEA INVERS PE FONDALUL FOTOGRAFIEI . CA M-AM GANDIT EU , DACA NU-MI FAC EU POZE LA CIMITIR , LA MAMA SI LA TATA , ATAT CAT SUNT EU IN VIATZA , PROBABIL , MAI TARZIU , NU STIU DACA CINEVA I-MI MAI V-OR FACE POZE PENTRU LA CIMITIR , DAR CA ACUM CA ESTE MOMENTUL , EU M-AM GANDIT CA ESTE BINE DE PPUS POZELE PE INTERNET . CEVA CE TINE DE REALITATEA VIRTUALA SI DE A RAMANE PE INTERNET PENTRU ETERNITATE , ACEASTA DATORITA MIE CARE TREBUIE SA POSTEZ , POZELE PE INTERNET . IN ANUL 1984 IN LUNA DECEMBRIE M-AM UITAT LA UN ALBUM DESPRE CONSTANTIN BRANCUSI , CA HOBBY AM LUCRAT ACASA LA MINE 377 DE MICI SCULPTURI IN LEMN , IAR DUPA ACEEA IN LUNA NOIEMBRIE 1990 , TOATA COLECTIA DE SCULPTURI IN LEMN AM EXPORTAT DEFINITIV IN GERMANIA FEDERALA , LA O PERSOANA PARTICULARA , CU TITLU DE CADOU ! PENTRU NOI IN BUCURESTI CU VIATZA DE MAI GREU DE tRAIT , CU CIRCA 500 DE LEI PE LUNA SI DE A AVEA IN GAND DE A REALIZA SCULTURI MARETE PRECUM CONSTANTIN BRANCUSI , CE A EXPUS STATUIA PESTELE LA THE MUSEUM OF MODERN ART - NEW YORK , NA DAM SEAMA CA ESTE IMPOSIBIL DE A DEVENI CINEVA SCULPTOR CELEBRU , DACA ARE DOAR CIRCA 500 DE LEI PE LUNA SI SE INTREABA CE O SA MANANCE A DOUA ZI IN BUCURESTI , CHIAR DACA UNUL DINTRE PARINTI ESTE IMIGRANT , DAR DACA TZA DE UNDE PROVINE UNUL DINTRE PARINTE NU ESTE UN iMPERIU PRECUM STATELE UNITE ALE AMERICII , ATUNCI SUNT SLABE SANSE DE UN AJUTOR SI PE PLAN CULTURAL , CU ARTA DE VALOARE SI CU 500 DE LEI DE MANCARE PE LUNA DOAR ATAT SE REZUMA VALOAREA UNUI OM CE A FACUT ARTA SI ESTE LA EXPORT PRIN SERTARE STRAINE DIN ALTE TARI . PACAT ! CA VALOAREA UNEI ARTE SE REZUMA DOAR LA NIMICURI FARA VALOARE IN PREZENT , ADICA MINIATURI IN lEMN . O SCRISOARE CU POZE CU 377 MINIATURI IN LEMN , AM TRIMIS MAI DEMULT LA DOMNUL JAQUES CHIRAC , CAD ERA IN FUNCTIE LA PALAIS ELISSE . MERCI BEAUCOUP !

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design