2.2 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialSUA anunță că 900 de teroriști ai grupării Stat Islamic au fost...

SUA anunță că 900 de teroriști ai grupării Stat Islamic au fost uciși în luptele de la Mosul

Un general american a estimat că aproximativ 900 de combatanţi ai grupării Stat Islamic au fost eliminaţi de când a început ofensiva forţelor irakiene pentru eliberarea oraşului Mosul şi a împrejurimilor, informează vineri Le Figoro, citat de Mediafax.

Ofensiva a fost lansată pe data de 17 octombrie pe trei fronturi şi se concenrează în prezent asupra localităţilor din apropierea oraşului Mosul, progresând relativ repede, potrivit responsabilior militari.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Trump a declarat că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Gaza pentru că pierde mult sprijin la nivel internațional

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să "încheie" războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde...

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă