8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialSUA: Barack Obama îl primește, miercuri, la Casa Albă, pe Dalai Lama

SUA: Barack Obama îl primește, miercuri, la Casa Albă, pe Dalai Lama

Președintele american Barack Obama va avea, miercuri, în jurul orei locale 10.15 (14.15 GMT) o întrevedere cu liderul spiritual tibetan Dalai Lama, informează agențiile DPA și AFP, citate de Agerpres.

Spre deosebire de vizitele altor demnitari străini la Casa Albă, întâlnirea a fost inclusă în categoria „închisă presei”. Întâlnirea a fost menţionată doar pe programul pentru miercuri al preşedintelui american, publicat în ajun. 

Barack Obama şi Dalai Lama sunt laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace, liderul american în 2009, iar liderul spiritual al tibetanilor în 1989. 

Autorităţile de la Beijing protestează constant faţă de vizitele efectuate de liderul tibetan în exil, care susţine autonomia regiunii Tibet, anexată de China în 1950. Dalai Lama a părăsit China în 1959, în timpul unei operaţiuni a forţelor chineze contra tibetanilor. 

Ultima întâlnire dintre Barack Obama şi Dalai Lama a avut loc în februarie 2015, iar ultima vizită a liderului tibetan la Casa Albă s-a desfăşurat în 2014, atunci când preşedinţia SUA a subliniat că l-a primit pe Dalai Lama ”în calitate de lider spiritual şi cultural respectat pe plan internaţional”. Acea întâlnire a fost, de asemenea, una cu uşile închise. 

Numeroşi tibetani denunţă reprimarea religiei şi culturii lor de către autorităţile chineze, estimând printre altele că ei nu au niciun beneficiu de pe urma dezoltării economice a regiunii lor. 

Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă