6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialShinzo Abe a fost reales prim-ministru al Japoniei. Prioritățile sale sunt întărirea...

Shinzo Abe a fost reales prim-ministru al Japoniei. Prioritățile sale sunt întărirea economiei și a apărării

Politicianul Shinzo Abe a fost reales, miercuri, în funcția de prim-ministru al Japoniei de către Camera Reprezentanților a Parlamentului nipon, după ce blocul politic conservator pe care îl conduce a câștigat alegerile legislative din 22 octombrie, anunță agențiile de presă internaționale citate de Agerpres.

Reinvestirea în funcție a lui Abe se produce înaintea unei vizite în Japonia a președintelui american Donald Trump ce ar urma să fie dominată de temerile privind situația din Coreea de Nord.

Abe (63 de ani), al cărui mandat precedent a început în decembrie 2012, a promis să relanseze economia națională și să consolideze apărarea țării. Coaliția condusă de Partidul Liberal-Democrat a păstrat 'super-majoritatea' în camera inferioară a legislativului japonez în urma scrutinului din 22 octombrie.

Este de așteptat ca și în Camera Consilierilor (camera superioară a parlamentului nipon), unde coaliția conservatoare deține controlul, Shinzo Abe să primească un vot majoritar.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă