11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialSeparatiştii, pe cont propriu

Separatiştii, pe cont propriu

Comisarul european pentru competenţe, Joaquim Almunia, şi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Pia Ahrenkilde, au declarat într-o conferinţă de presă că, în cazul în care Catalonia se va separa de restul Spaniei, va ieşi din zona euro şi din Uniunea Europeană pentru a deveni „un stat distinct de restul Uniunii, unde tratatele nu vor mai fi aplicabile“.

În Scoţia, Catalonia, Corsica sau în Ţara Bascilor, mulţi dintre europeni doresc să aibă propria ţară. Este vorba de identitate şi de limbă dar şi din ce în ce mai mulţi bani. Europa este în prezent agitată de numeroase procese separatiste şi în aceste regiuni, secesioniştii recurg la metode foarte diferite. Anul viitor vor avea loc referendumuri în Catalonia şi în Scoţia.

Paralel, alte regiuni europene precum Flandra şi Ţara Bascilor, cunosc un progres al mişcărilor separatiste. În Franţa, Noua Caledonie va intra şi ea anul viitor într-un proces de autodeterminare, cu final incert.

Avertismentul dat de Bruxelles luni, 16 septembrie, vine după celebrarea sărbătorii catalane Diada, care a adunat 1,6 milioane de persoane în Piaţa Generalite, catalanii defilând apoi pentru independenţă într-un un lanţ uman de 400 km lungime. Conflictul dintre Catalonia şi guvernul central s-a agravat din 2006.

De un an, guvernul catalan, condus de naţionalistul Artur Mas, duce o campanie dură pentru apărarea independenţei. Este cunoscut pentru discursurile sale inflamate privind bogăţia Cataloniei şi calculele sale, subiect controversat, potrivit cărora Madridul ia anual 8% din PIB-ul catalan, adică 16 miliarde euro, pentru sloganele polemice, populiste, utilizate recent de coaliţia sa GU, au contribuit la ascensiunea mişcării independentiste.

Până anul trecut, Mas şi coaliţia sa au susţinut autonomia în cadrul statului spaniol. În ultimul an, obiectivul este independenţa şi crearea „unui stat suveran în sânul Europei”. Nici un moment, Mas nu a avut în vedere riscul de a ieşi din zona euro. Fără susţinerea Europei şi asigurarea de a păstra apartenenţa la moneda unică, nimeni nu îşi închipuie că va continua drumul independenţei. În secret, premierul spaniol, Mariano Rajoy şi Mas au început negocieri, ei întâlnindu-se la finele lunii august şi rămâne de văzut dacă sunt deschişi pentru concesii.

Visul scoţian

În Scoţia este vorba de un na­ţionalism străvechi, identitar, care, contrar altora, nu este un naţionalism al bogaţilor sătui să împartă cu restul ţării. La 18 septembrie 2014, cinci milioane de locuitori ai Scoţiei sunt chemaţi la referendum pentru a răspunde la întrebarea dacă vor o Scoţie independentă. Premierul Alex Salmond şi Partidul său Naţional Scoţian (SNP) a precizat că oricum, în 2016 va declara independenţa unilaterală a ţării. Politicienii susţin că scoţienii au „bogăţii naturale şi umane” şi rezervele de petrolul din Marea Nordului au fost mereu principalul argument economic pentru independenţă. Încă din 1934, sloganul SNP era „Petrolul Scoţiei”.

În ce priveşte alte regiuni, Corsica este de 200 de ani parte a Franţei, dar din 1960 a apărut o mişcare independentistă activă şi din ce în ce mai radicală. Criza guvernului belgian din 2010/2011 a agravat conflictul latent de peste un secol între flamanzi şi francofoni. Este vorba de identitate culturală, de putere şi de bani. Flamanzii nu mai vor să susţină economic Wallonia şi dreapta Vlaams
Belang s-a angajat să creeze o republică a Flandrei.

Cele mai citite

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...
Ultima oră
Pe aceeași temă