13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialScandal în Barcelona: Cinci jurnaliști, arestați, după ce au intrat în locuințele...

Scandal în Barcelona: Cinci jurnaliști, arestați, după ce au intrat în locuințele sigilate ale jihadiștilor, în Ripoll. Un alt jurnalist a intrat în casa fraților Oukabir

Cinci jurnaliști au fost arestați, pentru că au intrat în locuințele sigilate din Ripoll, unul din locurile unde și-au desfășurat activitatea teroriștii, scrie La Vanguardia. Este vorba despre doi spanioli și trei italieni. 

Oamenii legii vor percheziționa nouă case din localitate și vor audia rudele și vecinii jihadiștilor din Ripoll. 

Incidentul de astăzi nu este singular: jurnaliștii de la El Espanol au intrat în casa în care locuiau frații Driss și Moussa Oukabir, implicați în atacuri. Driss este reținut de polițiști de joi seară, de când s-a prezentat la Poliție spunând că i-au fost furate actele, iar Moussa, cel mai tânăr membru al rețelei teroriste, a fost împușcat joi noaptea de oamenii legii, la Cambrils. 

El Espanol a publicat un text în care jurnalistul David Lopez Frias a descris casa celor doi cu lux de amănunte, a povestit cum a intrat în casa perchezționată de oamenii legii și cum s-a chinuit să nu lase amprente: ”Este o casă galbenă, lângă gara din Ripoll. Ciubul jihadiștilor era la subsol. Se vede că ușa era forțată de intervenția los Mossos (poliția catalană, n.red.). Proprietatea nu este sigilată, deci pot intra împingând ușor ușa. Cu coatele, ca să nu las amprente”. 

De asemenea, publicația catalană La Vanguardia trece în revistă tot ce știm până acum despre atacul de la Barcelona:

– Ministerul de Interne menține nivelul de risc terorist la 4 din 5, pentru că nu există riscul unui atac iminent, deși s-au luat măsuri suplimentare de securitate. 

– Ministerul de Interne anunță: ”celula teroristă a fost dezactivată”, deși Poliția catalană respinge această ipoteză.

– Poliția este pe urmele principalului suspect al atacului, marocanul de 22 de ani Younes Abouyaaquob, care locuia în Ripoll.

– Celula jihadistă era compusă din 12 bărbați, cu vârste cuprinse între  17 și 34 de ani. Dintre ei, doar Abouyaaquob ar fi fugit. Ceilalți membri ai rețelei ar fi morți (cei împușcați în Cambrils și cei doi morți în explozia de miercuri, de la Alcanar) sau în custodia autorităților.  



– Jihadiștii plănuiau să-și transforme cele trei mașini închiriate în bombe pe roți.

– Cele două atacuri teroriste produse joi în Barcelona și Cambrils au fost revendicate de Stat Islamic 

– În cele două atentate, și-au pierdut viața 14 persoane, iar peste 100 au fost rănite.  Victimele provin din 35 de țări, iar identificarea lor continuă. 

– 54 de oameni sunt în continuare internați în spital. 13 sunt în continuare în stare critică. 

– Regele Felipe și regina Letizia vor depune flori pe La Rambla, unde s-a petrecut primul atentat. 


Cele mai citite

Institutul Național de Administrație oferă inteligență artificială pentru prefecți și subprefecți

Institutul Național de Administrație (INA) și-a lansat oferta programelor de formare profesională pentru anul 2024, primele module noi fiind cele despre utilizarea inteligenței artificiale. INA...

Aproape 80 de percheziții, în 4 județe și în Capitală, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Prejudiciu de aproape 13 mil. euro

Aproape 80 de percheziţii au loc în această dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale...

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă