9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialSancțiuni ONU: China cere Coreii de Nord să ia o decizie 'inteligentă'...

Sancțiuni ONU: China cere Coreii de Nord să ia o decizie ‘inteligentă’ și cheamă la reluarea negocierilor

Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a chemat duminică regimul de la Phenian să ia o decizie 'inteligentă' după înăsprirea sancțiunilor ONU împotriva Coreii de Nord, adresând de asemenea un apel la reținere SUA și Coreii de Sud, transmit AFP, DPA, Reuters și Xinhua, via Agerpres.

'Ar fi benefic pentru Coreea de Nord să ia o decizie bună și inteligentă', a declarat presei ministrul chinez, după întrevederea avută cu omologul său nord-coreean, Ri Hong-Yo, cu privire la noile sancțiuni adoptate de ONU.

Cei doi au discutat la Manila, înaintea unui forum ASEAN privitor la securitatea în regiune. Wang Yi și-a exprimat sprijinul față de cele mai recente sancțiuni adoptate de Consiliul de Securitate al ONU, după testele cu rachete ale Phenianului în luna iulie, dar a insistat ca aceste măsuri să fie însoțite de discuții între principalele state implicate.

Ministrul de externe chinez a apreciat că nu va ușoară relansarea negocierilor în format de șase (Coreea de Nord, Coreea de Sud, China, SUA, Rusia și Japonia — toate reprezentate la reuniunea de la Manila) cu privire la programele nuclear și balistic ale Phenianului, dar a subliniat că dialogul este necesar și că toate părțile trebuie să acționeze în acest scop.

'Obiectivul nostru este să readucem toate părțile implicate în chestiunile nucleare la masa negocierilor (…) pentru a realiza denuclearizarea peninsulei coreene', a declarat Wang, notând că sancțiunile sunt 'necesare', dar nu constituie 'scopul ultim'. Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sâmbătă, la propunerea SUA, o rezoluție ce prevede noi sancțiuni severe împotriva Coreii de Nord, care ar urma să priveze această țară de venituri anuale estimate la un miliard de dolari, o treime din totalul celor provenite din exporturi.

Rezoluția 2371, venită ca ripostă la programele balistic și nuclear ale Phenianului, constituie un succes cert pentru SUA, care au reușit să convingă China — principalul sprijin al Phenianului — și Rusia să întărească presiunea internațională împotriva unui stat acuzat de a fi o 'amenințare mondială'.

Cele mai citite

SUA sunt gata să ofere un pachet de ajutor militar de 1 miliard de dolari pentru Ucraina

Statele Unite(SUA) pregătesc un pachet de ajutor militar de 1 miliard de dolari pentru Ucraina, primul care va proveni din proiectul de lege Ucraina-Israel,...

Rareș Hopincă: Decizia PSD – PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei este “raţională” şi “matură”

Decizia PSD - PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, este "raţională" şi "matură", a declarat, marţi, Rareş...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...
Ultima oră
Pe aceeași temă