3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialRusia amenință, din nou, România, după instalarea sistemelor antibalistice NATO la baza...

Rusia amenință, din nou, România, după instalarea sistemelor antibalistice NATO la baza militară Mihail Kogălniceanu

Rusia va consolida capacitățile militare ofensive, în scopul neutralizării ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale, anunţă Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării, explicând că este vorba de o reacţie faţă de suplimentarea capabilităţilor NATO în România, potrivit Mediafax.

"În actualele circumstanţe, Rusia este nevoită să adopte măsuri simetrice pentru eliminarea ameninţărilor emergente la adresa securităţii naţionale, să aplice măsuri cu rolul descurajării strategice şi să consolideze capacităţile de luptă în Districtul militar sudic", a declarat miercuri Serghei Şoigu.

Potrivit ministrului rus al Apărării, citat de site-ul agenţiei Tass, 16 avioane militare americane şi britanice au fost trimise cu statut permament în România începând din aprilie. Anul acesta, Statele Unite au efectuat peste 130 de misiuni aeriene de recunoaştere în zona frontierelor sudice ale Rusiei. În plus, a argumentat Serghei Şoigu, exerciţii militare de amploare organizate de NATO au fost efectuate recent în partea de vest a Mării Negre.

Serghei Şoigu a amintit că numeroase ţări suplimentează prezenţa militară în apropierea frontierele Rusiei deoarece consideră ameninţări acţiunile Moscovei în Orientul Mijlociu şi în regiunea Transcaucazului. "Activităţile noastre active în sensul stabilizării situaţiei în Orientul Mijlociu şi pentru susţinerea păcii în Transcaucaz sunt percepute de unele ţări drept ameninţări la adresa intereslor proprii sau ale aliaţilor. În efortul de blocare a participării Rusiei la acţiunile de soluţionare a problemelor mondiale şi regionale, unele state continuă încercările de utilizare a forţei militare pentru atingerea obiectivelor geopolitice şi îşi consolidează prezenţa militară de-a lungul frontierelor Rusiei", a subliniat Şoigu.

Alianţa Nord-Atlantică a aprobat, în iulie 2016, un plan de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în Polonia şi în ţările baltice. O structură multinaţională NATO ar urma să fie staţionată în România. În plus, Alianţa a preluat controlul asupra sistemului antirachetă, care include nave americane dotate cu sisteme antibalistice în largul Spaniei, un radar în Turcia şi elementele de interceptare din România.

Rusia a avertizat în mai multe rânduri că este "extrem de preocupată" de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia, afirmând că sunt interzise prin Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF) şi semnalând că va lua măsuri pentru a se apăra.

Cele mai citite

Kremlinul respinge propunerea de armistițiu de Crăciun: Rusia cere pace în termenii săi

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că Rusia nu este interesată de un armistițiu, ci dorește o pace care să...

Radu Drăgușin a impresionat în Europa League. Nota primită de fundașul român

Radu Drăgușin a avut o prestație solidă în partida dintre Rangers și Tottenham, încheiată la egalitate, scor 1-1, în etapa a 6-a din faza...

Un nou studiu sugerează o posibilă legătură între consumul de alimente ultraprocesate și creșterea ratei de cancer de colon

Un nou studiu sugerează o posibilă legătură între consumul de alimente ultraprocesate și creșterea ratei de cancer de colon, în special la adulții tineri....
Ultima oră
Pe aceeași temă