12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialRusia a bombardat obiective din Siria cu rachete lansate de pe un...

Rusia a bombardat obiective din Siria cu rachete lansate de pe un submarin

Un submarin rusesc a lansat, marți după-amiază, trei rachete balistice din Marea Mediterană împotriva unor obiective ale grupării Stat Islamic din provincia Deir Ezzor, informează AFP citată de Agerpres.

Aceasta este ultima regiune din Siria aflată sub controlul grupării jihadiste.

"La 31 octombrie, submarinul Veliki Novgorod a lansat o salvă de trei rachete de croazieră Kalibr din estul Mării Mediterane împotriva unor ținte importante ale Statului Islamic în regiunea Deir Ezzor", a afirmat într-un comunicat Ministerul Apărării rus, citat de agențiile de presă moscovite.

Aceste lovituri au vizat "posturi de comandă, un punct fortificat unde erau concentrați combatanți și vehicule și un depozit de arme", se arată în comunicat, care precizează că distrugerea țintelor a fost confirmată de" date operative" ale serviciilor de informații.

Provincia Deir Ezzor — bogată în petrol, la frontiera cu Irakul — este în prezent scena a două ofensive distincte vizând Statul Islamic. Una este desfășurată de forțele regimului, sprijinite de aviația rusă, cealaltă de combatanți kurzi și arabi din cadrul Forțelor democratice siriene (FDS), susținute de coaliția internațională condusă de SUA.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă