11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialRex Tillerson a întrerupt, la Casa Albă, o tradiţie veche de 20...

Rex Tillerson a întrerupt, la Casa Albă, o tradiţie veche de 20 de ani. Secretarul de stat al SUA a refuzat să accepte desfăşurarea unei festivităţi cu ocazia Ramadanului

Secretaru de stat al Statelor Unite ale Americii, Rex Tillerson, a refuzat să accepte desfăşurarea unor festivităţi cu ocazia Ramadanului, la Casa Albă. Se întrerupe astfel o tradiţie bipartizană din ultimii 20 de ani, potrivit unor oficiali americani, citaţi de Reuters, potrivit Mediafax. Deşi lui Tillerson i s-a sugerat că recepţia pentru Eid al-Fitr ar trebui să aibă loc, acesta a respins solicitarea.

Din 1999, secretarii americani de Stat, atât republicani, cât şi democraţi, au găzduit aproape mereu iftarul, masa luată de musulmani după apusul soarelui, în timpul postului Ramadanului, sau o recepţie pentru a marca sărbătoarea Eid al-Fitr, la sfârşitul lunii.

Ramadanul este a noua lună a calendarului Islamic și marchează perioada postului obligatoriu pentru toți musulmanii. De asemenea este un moment important pentru comemorarea istoriei sacre a Islamului. Acest act, postul, reprezintă unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului și necesită abținerea de la orice fel de mâncare, băutură și activitate sexuală pe parcursul întregii zile.

Cele mai citite

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă