7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialRegiunea autonomă Catalonia va declara independenţa faţă de Spania, după ce rezultatul...

Regiunea autonomă Catalonia va declara independenţa faţă de Spania, după ce rezultatul la referendum din toamnă va fi pozitiv

Regiunea autonomă Catalonia își va declara independența față de Spania, după ce rezultatul la referendumul din 1 octombrie va fi în favoarea acestei decizii, a anunţat, marţi, coaliţia de guvernare a Cataloniei, relatează site-ul agenţiei Reuters, potrivit Mediafax.

"Dacă majoritatea voturilor vor fi pentru crearea unei republici catalane, evident că independenţa va trebui declarată imediat", a declarat parlamentarul Gabriela Serra, referindu-se la o perioadă de 48 de ore de la anunţarea rezultatelor finale.

Aceste declaraţii se succed unui proiect de lege din partea coaliţiei de guvernare, care vizează extragerea regiunii nord-estice din cadrul sistemului juridic al Spaniei, în încercarea de a combate blocajele legale din partea autorităţilor de la Madrid privind organizarea unui referendum de independenţă.

Proiectul de lege va fi supus la vot în Parlamentul regional al Cataloniei, unde separatiştii deţin majoritatea, la sfârşitul lunii august. Totodată, coaliţia de guvernare nu doreşte impunerea unui prag minim de participare la referendum, pentru validarea acestuia.

Guvernul Spaniei a anunţat că acest vot este ilegal şi reprezintă o ameninţare la unitatea ţării. În luna aprilie, Curtea Constituţională din Spania a blocat planurile Guvernului regiunii Catalonia de a finanţa un referendum pentru independenţă în septembrie.

Potrivit Articolului 155 din Constituţia Spaniei, autorităţile de la Madrid au puterea de a interveni direct în administrarea guvernului regional din Catalonia, obligându-l să renunţe la vot.

Regiunea autonomă Catalonia, a cărei capitală este Barcelona, contribuie cu o cincime din Produsul Intern Brut (PIB) la economia Spaniei.

Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă