Liderul de la Casa Albă a publicat, pe Twitter, mai multe mesaje în care acuză presa că alimentează ura împotriva sa. Aceste ultime postări vin în contextul polemicii sale cu doi jurnaliști vedetă ai canalului MSNBC, Mika Brzezinski și Joe Scarborough, și a cărei violență a uimit chiar și tabăra republicană a președintelui, potrivit Agerpres.
În primele sale postări care au generat zilele trecute conflictul, Trump le reproșează lui "Mika cea nebună și cu un coeficient de inteligență scăzut" și lui "Joe psihopatul" că proiectează o imagine incorectă despre președinția sa.
În replică, cei doi jurnaliști au vorbit despre un președinte 'în derivă' și care jignește ca 'în curtea școlii', punându-i totodată la îndoială sănătatea mintală.
Totuși, ultimele postări ale lui Trump nu se adresează acestor ziariști, ci presei americane în general, toate marile instituții media din SUA fiindu-i fățiș ostile încă din timpul campaniei electorale.
Astfel, într-o postare el acuză postul NBC că a concediat-o pe prezentatoarea Greta Van Susteren pentru că aceasta nu a acceptat 'ura împotriva lui Trump'. Într-un mesaj ulterior el s-a declarat 'extrem de bucuros' că s-a demonstrat faptul că postul CNN difuzează 'știri false' și practică 'jurnalismul de gunoi'.
I am extremely pleased to see that @CNN has finally been exposed as #FakeNews and garbage journalism. It's about time!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) July 1, 2017