5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialRaport ONU: prețurile alimentelor, tot mai mari și mai volatile

Raport ONU: prețurile alimentelor, tot mai mari și mai volatile

Raportorul ONU pentru dreptul la alimentație, Olivier De Schutter, și-a exprimat marți temerea că urmează o perioadă a 'prețurilor alimentare ridicate și volatile' care impun răspunsuri 'mai energice' din partea statelor, informează Agerpres.

Pentru De Schutter, intervievat de cotidianul Le Monde, crizele precum cea din 2008, declanșată de o explozie a prețurilor cerealelor, riscă să se repete cu atât mai mult cu cât 'factorii structurali ai dezechilibrului persistă', printre care 'creșterea consumului de proteine animale și de agrocarburant', precum și 'incapacitatea noastră de a trata problema risipei' în sistemele agroalimentare.

Făcând bilanțul celor două mandate ale sale, De Schutter estimează că 'modelul agricol bazat pe îngrășăminte și pesticide și dependent de industrializarea împinsă tot mai departe a agriculturii este gata să-și dea sufletul' și susține necesitatea unei 'schimbări a direcției spre agroecologie'.

El critică Organizația Mondială a Comerțului (OMC), 'singura (dintre marile organizații internaționale) care nu și-a schimbat orientarea spre recunoașterea necesității ca fiecare țară să-și asigure propria producție alimentară'.

'OMC continuă să apere un sistem depășit, bazat pe diviziunea muncii și pe repartiția producțiilor agricole', acuză el.

Dar pentru a combate foametea și malnutriția, raportorul 'nu mai crede că trebuie așteptat decât ca guvernele să acționeze ele însele: blocajele sunt prea numeroase, presiunile prea reale și actorii care obstrucționează schimbarea prea puternici'.

După șase ani și două mandate, Olivier De Schutter cedează miercuri locul unei universitare turce, Hilal Elver, specialistă în probleme de mediu și drepturi umane, profesoară și cercetătoare la Universitatea din Santa Barbara (statul american California).

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă