10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialRaport: Elevi, profesori și medici din Uzbekistan ar fi fost obligați să...

Raport: Elevi, profesori și medici din Uzbekistan ar fi fost obligați să culeagă bumbac, în cadrul unui poiect finanțat de Banca Mondială

Mai mulți copii și adulți din Uzbekistan ar fi forțați să culeagă bumbac, în cadrul unui proiect finanțat de către Banca Mondială (BM), în fosta republică sovietică central-asiatică, unde industria bumbacului este compromisă de recurgerea la munca forțată la scară largă, susțin asociațiile pentru drepturile omului, citate de Reuters, potrivit Agerpres. 

Într-un raport al organizațiilor Human Rights Watch și Uzbek-German Forum for Human Rights se precizează că, în perioada 2015-2017, autoritățile uzbece ar fi forțat elevi, profesori și medici să cultive bumbac și să-l culeagă, împiedicându-i astfel pe copii să beneficieze în totalitate de educație.

„'Calitatea educației la toate nivelurile este puternic subminată chiar și atunci când copiii nu sunt trimiși la muncă, deoarece profesorii lor sunt trimiși la muncă. Jumătate din timp copiii sunt lăsați singuri, deoarece nu sunt profesori la clasă'', a declarat Jessica Evans, cercetător al HRW, citată de Reuters. 

Cei care refuzau să muncească pe plantațiile de bumbac ar fi riscat să fie concediați, dați afară din școli sau privați de ajutoarele sociale, potrivit raportului.

În cadrul unui proiect de irigații finanțat de către Banca Mondială, care traversează o zonă unde guvernul a fost de acord cu interzicerea muncii forțate și a muncii copiilor, cercetătorii au găsit copii de 13 ani care munceau pe plantații, precum și adulți care au fost constrânși să muncească. Banca Mondială a acordat Uzbekistanului împrumuturi de circa 700 milioane de dolari pentru proiecte din domeniul agriculturii și al apei în 2015 și 2016.

Reacția Băncii Mondiale

„Banca Mondială nu tolerează sub nici o formă munca forțată și ia în serios relatările referitoare la incidente din sectorul bumbacului din Uzbekistan. Vom transmite în continuare guvernului din Uzbekistan preocupările noastre puternice referitoare la problemele din domeniul muncii'', a precizat un purtător de cuvânt al Băncii Mondiale.

Reuters notează că autoritățile uzbece nu au putut fi contactate pentru a exprima un punct de vedere.

Uzbekistanul ascunde un sistem de muncă forțată

Potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, Uzbekistanul ascunde un sistem de muncă forțată, orchestrat la nivel de stat, pe care se bazează poziția sa de cel de-al cincilea mare exportator de bumbac din lume. Organizațiile vorbesc despre arestări constante, intimidare și hărțuire a activiștilor.

Aceasta a provocat un boicot la nivel global din partea a aproape 300 de companii, inclusiv giganți din domeniul modei precum Zara sau Yves Saint Laurent, care au promis să nu importe intenționat bumbac uzbec până când guvernul de la Tașkent nu pune capăt muncii forțate și muncii copiilor în industria bumbacului.

Organizațiile pentru drepturile omului sunt de părere că, datorită caracterului sistemic al muncii forțate din industria uzbecă a bumbacului, este foarte improbabil ca vreo companie care achiziționează o cantitate semnificativă de bumbac din Uzbekistan să nu aibă de-a face cu munca forțată în lanțul său de aprovizionare.

O militantă de seamă împotriva muncii forțate din Uzbekistan, Elena Urlaeva, a fost arestată în martie înainte de o reuniune internațională la care ea urma să ofere dovezi privind încălcări ale drepturilor omului. Ea a fost eliberată trei săptămâni mai târziu. Potrivit ONG-urilor, Urlaeva, unul dintre puținii apărători independenți ai drepturilor omului, a fost constant bătută, arestată și abuzată sexual de către autoritățile uzbece.

La începutul anului 2017, Organizația Internațională a Muncii (OIM) a constatat că în Uzbekistan, deși s-au înregistrat progrese semnificative în ce privește eliminarea muncii copiilor din industria bumbacului, munca forțată este încă larg răspândită. În cursul monitorizării de către OIM, nu au fost descoperite situații de folosire a muncii forțate sau a muncii copiilor în cadrul proiectelor susținute de către Banca Mondială.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă