3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialUltimul angajament social al prințului consort Philip al Marii Britanii. Ducele de...

Ultimul angajament social al prințului consort Philip al Marii Britanii. Ducele de Edinburgh va trece în revistă o paradă a Royal Navy, la Buckingham

Prințul consort Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a, va participa la ultimul său angajament social public, miercuri, după ce a îndeplinit mai mult de 22.000 de obligații similare, a confirmat Palatul Buckingham, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Acest lucru va încheia programul de angajamente individuale ale ducelui. Totuși, el va putea alege să participe la angajamente împreună cu regina din când în când" de Edinburgh, a declarat o purtătoare de cuvânt a palatului pentru AFP.

La ultima sa ieșire individuală, prințul consort Philip, care a luptat în marina britanică în cel de Al Doilea Război Mondial, va trece în revistă o paradă a Royal Navy la Palatul Buckingham.

Retragerea sa a fost anunțată în luna mai, respectiv cu o lună înainte de cea de a 96-a sa aniversare, sărbătorită la 10 iunie.

Palatul Buckingham a afirmat că asta nu are legătură cu chestiuni de sănătate, în condițiile în care regina și soțul ei au renunțat la participarea la mai multe evenimente în preajma Crăciunului din cauza unei răceli puternice. În luna iunie, prințul Philip a fost spitalizat două nopți pentru a beneficia de îngrijiri pentru "o infecție legată de o patologie existentă".

De la accederea la tron a Elisabetei a II-a în 1952, prințul Philip a onorat 22.219 angajamente individuale, a efectuat 637 vizite oficiale în străinătate și a susținut 5.496 de discursuri, potrivit statisticilor întocmite de Palatul Buckingham. De asemenea, el asigura patronajul a 785 de organizații.

El va transmite acum ștafeta fiului său și moștenitorului tronului, Charles, care o reprezintă deja pe regină în călătorii în străinătate, precum și nepoților săi, prinții Harry și William.

Ultimul dintre ei, al doilea în ordinea succesiunii coroana britanică, a renunțat joi la meseria de pilot de elicopter-ambulanță pentru a se consacra pe deplin rolului său în cadrul casei regale.

Cele mai citite

Horoscop 14 decembrie 2024. Racii resimt îngrijorări financiare

Horoscop 14 decembrie 2024. Ziua aduce provocări emoționale și situații neașteptate pentru fiecare zodie. Este o zi în care răbdarea, calmul și încrederea vor...

Motivul pentru care s-a stins din viață Nicu Sârghea

Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk și unul dintre membrii fondatori ai formației, a murit joi, 12 decembrie 2024, la doar 48 de ani. Motivul pentru...

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...
Ultima oră
Pe aceeași temă