11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPrima reacție a lui Igor Dodon, după ce a fost ales noul...

Prima reacție a lui Igor Dodon, după ce a fost ales noul președinte al Republicii Moldova: Voi fi un președinte al tuturor. Apel către Maia Sandu: Haideți să calmăm spiritele. Să recunoaștem, diferența este destul de mare

Președintele ales al Republicii Moldova, Igor Dododn, a susținut prima declarație de presă, după aflarea rezultatelor în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. În acest context, el a dat asigurări cetățenilor că va fi „un președinte al tuturor”.

„Stimați prieteni, stimată oponentă politică. Cred că cu toții au înțeles că, în această campanie electorală, noi am învins. În momentul de față, când am trecut de limita de 820.000 de alegători, și știm maximul cât pot să iasă la vot în Statele Unite și Canada, noi am depășit limita de 50% + 1. Acestea sunt date neoficiale, sunt date preliminare. Eu vreau să mulțumesc tuturor cetățenilor Republicii Moldova care mi-au încredințat vot lor și viitorul țării. Eu înțeleg, credeți-mă, foarte bine responsabilitatea ce îmi revine începând cu ziua de astăzi. Înțeleg că nu va fi simplu. Dar vă promit că voi fi președintele tuturor – și al celor ce se consideră de dreapta, și al celor care se consideră de stânga. Și celor care se consideră ce vor, și celor care vor alături de Rusia. Eu vă promit că voi fi un președinte al tuturor”, a spus candidatul pro-rus.

Totodată, el a felicitat-o pe contracandidata sa pro-europeană, Maia Sandu.

„Eu vreau să mă adresez oponentei mele politice, doamna Maia Sandu. Doamna Sandu, vreau să vă felicit pentru un rezultat foarte bun, vreau să vă mulțumesc pentru o campanie electorală dură, dar bună. Dar acum vă rog foarte mult să calmăm spiritele. Nu avem nevoie acum de ură în societate. Stimați cetățeni care ați votat-o pe Maia Sandu, eu o să iau în calcul toate dorințele dumneavoastră, tot pentru ce pledați, tot în ce credeți dvs. Eu o să ascult pe fiecare, dar haideți să liniștim spiritele. Haideți să recunoaștem – diferența este destul de mare. Ieșiți, vă rog, cu un mesaj foarte clar. Eu cred că lucrul acesta va fi apreciat de toți. Eu sunt gata chiar mâine să avem o întrevedere, haideți să discutăm.Dar nu trebuie societatea divizată. Nu ne trebuie acest lucru”, a declarat Igor Dodon, în noaptea de duminică spre luni.


Citește aici cum s-au desfășurat alegerile prezidențiale din 13 noiembrie, care au avut loc în Republica Moldova: Moldova a ales estul: Igor Dodon este noul președinte al țării. El își declarase victoria de câteva ore: Doamna Sandu, nu v-a ieșit acum, vă iese peste patru ani. Candidata pro-europeană a reclamat neregulile de la vot | LIVE VIDEO + FOTO


Totodată, el a adresat un mesaj celor care au votat în diaspora. „Celor care au votat în diaspora, stimați prieteni, noi sunteți cetățeni ai aceleiași țări. Eu vă stimez pe fiecare, deși ați votat împotriva mea. Vă stimez votul, pentru că sunteți cetățeni ai Republicii Moldova, dar începând de astăzi eu sunt și președintele dumneavoastră”, a mai spus Igor Dodon.

La final, a adresat și un mesaj în limba rusă.

Apelul către contracandidata sa vine după ce, Maia Sandu a acuzat grave nereguli în organizarea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, la scurt timp de la închiderea urnelor.

„Înainte de această campanie, pur și simplu am știut că regimul nu vrea să plece. După o campanie murdară, am fost martori, astăzi, ai unei zile a alegerilor plină de încălcări și, totuși, noi nu ne-am lăsat intimidați, ne-am prezentat într-un foarte mare. (…) Din păcate, aceste alegeri au fost organizate prost. Amintesc că noi am solicitat anterior autorităților să suplimenteze numărul de buletine și, mai ales, să deschidă noi secții de vot în regiunile unde sunt stabiliți mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova, în Franța, în Italia, în România. Solicitările noastre au fost ignorate și, în consecință, astăzi buletinele de vot s-au terminat la Londra, la Bologna, la București, la Paris. Sute de oameni nu au putut să voteze. Sute de cetățeni care au parcurs un drum lung, care au stat în frig și ploaie, nu au putut să voteze. Această situație este inacceptabilă. Autoritățile Republicii Moldova au încălcat dreptul constituțional al cetățenilor Republicii Moldova de a-și exercita dreptul la vot”, a afirmat Maia Sandu.

Totodată, ea a solicitat Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova să investigheze modul de utilizare a unui număr de 6.000 de buletine de vot destinate secțiilor din Portugalia, acolo unde există suspiciunea unei fraude electorale.

Referindu-se la neregulile înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova, Maia Sandu a spus că au existat cazuri de cumpărări de voturi și de violență asupra observatorilor. „Avem informații despre încălcări și pe teritoriul Republicii Moldova, cazuri de cumpărare a voturilor, cazuri de violență împotriva observatorilor, cu implicarea reprezentanților administrațiilor publice locale, incidente în care mii de cetățeni din stânga Nistrului au fost aduși la vot în mod organizat, folosind resursa administrativă”, a mai spus candidata pro-europeană, care a dat asigurări că va urmări cu atenție modalitatea de soluționare a plângerilor împotriva neregulilor constatate.

„Analizăm aceste incidente și așteptăm rapoartele observatorilor. Acum avem o sarcină importantă, să ne păstrăm calmul, să ne focusăm pe încheierea votului în diaspora și să supraveghem procesul de numărare a voturilor. Vom rămâne vigilenți până la capăt și vă promit că vom clarifica împreună fiecare încălcare, fiecare caz în care oamenii nu au putut să voteze. Nu le vom permite să vă fure votul. Sunt încrezătoare că am pornit, împreună cu dumneavoastră, schimbarea de care cu toții avem nevoie”, a mai precizat ea, potrivit Agerpres.


 Primele reacții, după victoria lui Igor Dodon. 

Fostul premier Ion Sturza: Nu este președintele meu. Ceva nu a funcționat. Ce?

Victor Ponta: Propaganda sistemului din România ne intoxica și manipula că în Moldova câștigă Maia Sandu, că Hillary bate. Ne spun că rămâne Cioloș premier. Cred că iar nimeresc pe lângă

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă