23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPresiuni germane asupra Turciei. Este cu NATO sau cu Rusia?!

Presiuni germane asupra Turciei. Este cu NATO sau cu Rusia?!

Doi politicieni germani au cerut ca Guvernul de la Berlin să intensifice presiunile asupra Administraţiei Erdogan, din cauza apropierii acesteia de Rusia.

Stefan Liebich, deputat al formaţiunii Die Linke (stânga), şi Omid Nouripour, parlamentar al Alianţei '90/Verzi (centru-stânga), au ridicat problema drepturilor omului în Turcia, în contextul detenţiei unor cetăţeni germani, scrie Die Welt. Stefan Liebich i-a cerut ministrului german de Externe, Sigmar Gabriel, să semnaleze riscurile călătoriilor în Turcia: „Ar trebui să fie publicate avertismente privind călătoriile în Turcia. În momentul de faţă, nimeni nu ar trebui lăsat să se deplaseze în Turcia, nici în scop privat, nici profesional. Uniunea Europeană şi NATO ar trebui să îşi coordoneze mai intens politicile în materie de drepturile omului”, a subliniat acesta.

Omid Nouripour a ridicat problema spinoasă a cooperării Administrației Erdogan cu Vladimir Putin, cu care îşi coordonează politicile, în detrimentul Alianței Nord-Atlantice. „Mulţi oameni din Occident nu sunt conştienţi ce ar însemna pierderea Turciei ca partener în acea regiune. De aceea, avem nevoie atât să exercităm presiuni, cât şi să dialogăm cu Turcia”, a afirmat Nouripour.

Mai radical, Stefan Liebich a propus excluderea Turciei din NATO. „Turcia nu mai poate fi membru cu drepturi depline al NATO. Dacă Alianţa Nord-Atlantică îşi respectă cu seriozitate valorile, atunci trebuie să ceară excluderea Turciei”.

Relaţiile dintre Turcia şi Uniunea Europeană s-au deteriorat pe fondul măsurilor de reprimare aplicate de Administraţia Erdogan după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016.

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...
Ultima oră
Pe aceeași temă